Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Accident grav din cauza unui cal

Publicat in Ziarul de Iasi, sâmbătă 23 iunie 2012 ·

Accident grav ieri dimineata la Copalau. Un autoturism Dacia Solenza in care se aflau doi tineri din localitate, a lovit in plin o iapa aflata pe mijlocul drumului. La volanul masinii era Adrian C, de 24 de ani, din Copalau, iar pe scaunul din dreapta Mihai M, de 20 de ani, din aceeasi localitate. Cei doi veneau dinspre Flamanzi. Animalul a fost luat pe capota si masina a mai parcurs cateva zeci de metri astfel, dupa care a iesit de pe partea carosabila, s-a izbit intr-un cap de pod si s-a oprit intr-un canal de beton. Impactul a fost unul atat de puternic, incat animalul a fost aruncat la 20 de metri de masina, iar cei doi ocupanti au fost si ei proiectati afara. Bordul autoturismului se afla sub calul care a murit pe loc. Cei doi tineri au fost preluati de doua echipaje ale Serviciului Judetean de Ambulanta (SJA) si transportati la Urgente, cu traumatisme severe la cap, fata si maini, medicii fiind insa uimiti ca au scapat cu viata din mormanul de fiare in care s-a transformat masina.

„Am preluat de la fata locului doua victime, cu traumatisme craniene si faciale, insa cu parametri stabili. Investigatiile suplimentare au evidentiat traumatisme care au necesitat transportul la Iasi", a precizat Nicusor Curteanu, medic de garda in cadrul SJA Botosani. Proprietarul animalului va fi tras la raspundere Proprietarul calului a fost identificat de politisti, acesta neputandu-si explica modul in care a ajuns animalul in strada, deoarece avea picioarele din fata legate tocmai pentru a nu putea galopa. „Calul era priponit pe camp. Nu putea ajunge de unul singur pana aici. Poate o fi incercat cineva sa il fure, altfel nu imi explic cum a ajuns in drum. Nu sunt urme de franare, nu nimic. El nu putea sa sara in drum. Daca era in mijlocul strazii ei puteau sa il vada", a spus Mihai C., de 42 de ani, proprietarul iepei, care urmeaza sa fie cercetat si pentru vatamare corpora

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024. Olanda trece de Polonia. Danemarca şi Slovenia se termină 1-1

Capital acum 2 ore
EURO 2024. S-au încheiat deja primele două meciuri de duminică, 16 iunie. Olanda a câştigat în faţa Poloniei, cu ceva emoţii, iar Danemarca şi Slovenia au făcut egal. Ultimul meci al zilei, Serbia – Anglia, începe la ora 22:00.

ALEGERI LOCALE 2024 – Preşedinţi consilii judeţene: PSD - 37.16%, PNL - 30.08%, AUR - 9.85%, Alianţa Dreapta Unită - 7.89%, UDMR - 5.22%, SOS România - 3.04% - rezultate parţiale ora 20.00

News.ro acum 2 ore
PSD a obţinut 37.16% dintre mandatele de preşedinţi de consilii judeţene, în urma alegerilor din 9 iunie, ptorivit datelor transmise, duminică seară, de Biroul Electoral Central (BEC). PNL a obţinut 30.08%, AUR - 9.85%, Alianţa Dreapta Unită - 7.89%

UPDATE - Elena Lasconi: Am decis să-mi depun candidatura pentru preşedinţia USR / Îmi asum şi candidatura la alegerile prezidenţiale / Dominic Fritz nu candidează / Alte candidaturi - LISTA

News.ro acum o ora
Primarul din Câmpulung Muscel, Elena Lasconi, şi-a anunţat, duminică după-amiază, candidatura pentru funcţia de preşedinte al USR. Aceasta le-a transmis colegilor că îşi asumă şi candidatura pentru preşedinţia României. ”E vremea RECONSTRUCŢIEI! (..

Președintele PNL, Nicolae CIUCĂ: Este nevoie ca fiecare dintre cele două partide să vină cu propriul candidat

Gandul acum o ora
Președintele PNL, Nicolae Ciucă, spune că nu este un om orgolios și din acest motiv alianța politică dintre PSD și PNL a rezistat, având în vedere că au existat episoade pe traseu care i-au pus orgoliul la încercare. Șeful liberalilor a mai declarat

Caniculă în Grecia: Trei turişti străini au fost găsiţi morţi în decurs de o săptămână

News.ro acum 2 ore
Cadavrul unui turist american în vârstă de 55 de ani a fost descoperit duminică pe insula Corfu, ceea ce ridică la trei numărul turiştilor străini găsiţi morţi în Grecia în decurs de o săptămână. Alţi trei turişti străini sunt căutaţi pe alte insule

Zelenski îi transmite lui Putin că negocierile pot începe de luni. Mesajul președintelui Ucrainei la finalul Summitului pentru Pace

Ziare.com acum 27 minute
Kievul poate începe luni discuţii de pace cu Rusia dacă Moscova se va retrage de pe tot teritoriul ucrainean, a declarat duminică, 16 iunie, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, potrivit BBC. Dar, vorbind la încheierea unui summit pentru pace

Examenul de Bacalaureat începe luni. Precizările Ministerului Educației despre probe și rezultate

Ziare.com acum 9 ore
Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni, 17 iunie, prima probă la Limba şi literatura română - oral. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probele de eva

Suspiciuni de toxiinfecție alimentară în Măgura. Zeci de turiști, printre care și copii, transportați la spital

Ziare.com acum 27 minute
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău a intervenit, duminică după-amiază, 16 iunie, pentru acordarea primului ajutor medical unui grup de 42 de persoane. Dintre acestea, 39 sunt copii, toţi din Bucureşti, cu stări de rău şi simptome d

Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare de Judecătoria Sectorului 4 din București. Fostul mare atacant al României, al Valenciei și al Stelei București nu va fi închis însă, deoarece instanța a hotărât ca executarea pedepsei, pentru c

Atac armat într-un parc acvatic. Printre răniți se află și mai mulți copii

Ziare.com acum 8 ore
Aproximativ 10 persoane, inclusiv copii, au fost rănite într-un atac armat produs într-un parc acvatic administrat de un oraş lângă Detroit, sâmbătă seară, a declarat poliţia, care a numit incidentul ca fiind împuşcături aleatorii, transmite Reuters

Vremea

București
acum

25°
dum.

18°/29°
lun.

20°/33°
mar.

21°/33°
mie.

22°/34°
Iasi
acum

22°
dum.

13°/26°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

20°
dum.

18°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
mie.

17°/29°
Timisoara
acum

21°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

18°/32°
mie.

20°/36°