Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Franţa: Noi insulte la adresa românilor prin subiectele de la Bac

Publicat in Ziua Veche, sâmbătă 23 iunie 2012 ·

O cerinţă a unui subiect de la examenul de Bac din Franţa îi insultă pe români şi invită la rasism în loc de “prietenie între popoare”.

Subiectul în cauză le cerea elevilor de la Ştiinţe şi Tehnologia Managementului să prezinte „formalităţile pe care trebuie să le îndeplinească un marochinier care doreşte să îşi protejeze pe o perioadă de 20 de ani marca împotriva falsificatorilor care operează în România”. Potrivit Agerpres, sindicatul Educ’Action, un astfel de subiect nu ar fi trebuit să indice o ţară anume în loc de alta, acesta fiind considerat un subiect care nu „invita la prietenie între popoare”.

Grupul CGT Educ’Action a precizat că în urma acestei insulte, românii „se află din nou în situaţia de a fi stigmatizaţi”. Sindicatul a propus ca anul viitor la Bac, absolvenţii liceelor franceză să primească un subiect în care să prezinte „formalităţile care trebuie îndeplinite de elevi pentru a fi protejaţi de subiectele insultătoare”.

Ambasada României la Paris a înaintat o scrisoare de protest ministrului francez al Educaţiei în legătură cu acest subiect de drept din 2012 de la bacalaureatul francez, care conţinea exprimări denigratoare la adresa cetăţenilor români, solicitând prezentarea de scuze şi sancţionarea celor responsabili. Ministerul reafirmă, potrivit mediafax, că respinge cu fermitate orice formă de discriminare, stigmatizare colectivă şi xenofobie, precum şi utilizarea de mesaje sau stereotipuri cu caracter discriminatoriu la adresa cetăţenilor români.

O cerinţă a unui subiect de la examenul de Bac din Franţa îi insultă pe români şi invită la rasism în loc de “prietenie între popoare”.

Subiectul în cauză le cerea elevilor de la Ştiinţe şi Tehnologia Managementului să prezinte „formalităţile pe care trebuie să le îndeplinească un marochinier care doreşte să îşi protejeze pe o perioadă de 20 de ani marca împotriv

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat a murit într-o închisoare din New York, după ce a fost bătut cu brutalitate de gardieni

Libertatea acum 22 minute
Autoritățile din statul New York au publicat vineri înregistrări video „șocante” și „tulburătoare” ale violențelor suferite de un deținut afro-american, care a murit după ce a fost bătut de gardienii dintr-o închisoare locală, relatează CNN.

Bărbatul împușcat mortal la partida de vânătoare din Vrancea era un sătean din zonă. Se dusese în pădure pentru a strânge lemne uscate

Ziare.com acum 2 ore
Bărbatul împușcat mortal vineri, 27 decembrie, la partida de vânătoare din localitatea vrânceană Răcoasa se afla în pădure pentru a strânge lemne uscate pentru foc. Poliţiştii vrânceni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un b

Crin Antonescu susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga președinția României: „S-a îmbrăcat la costum și vorbit despre niște lucruri mari”

Adevarul acum 4 ore
Candidatul Coaliției, Crin Antonescu, susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga alegerile prezidențiale. El spune că „există o foarte mare frustrare în societate” și e momentul ca politicienii să înțeleagă „ce vor oamenii”.

Benzina și motorina se scumpesc în 2025: cu cât vei plăti mai mult de la 1 ianuarie

Wall-Street.ro acum 10 ore
Una dintre scumpirile cu care începem anul 2025 este cea la motorină și benzină, conform nivelului accizelor stabilit de către Ministerul Finanțelor pentru a fi aplicat din prima zi a noului an. Această creștere a accizelor este transferată de către

Noul ministru al Educației, Daniel David, s-a suspendat din funcția de rector al UBB. Cine îi va lua locul

HotNews acum 9 ore
Noul ministru al Educației, Daniel David, spune că în momentul în care nu va mai face parte din Guvern se va întoarce în funcția de rector al Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj. Până atunci, prorectorul Adrian Petrușel va ocupa funcția de rec

Nati Meir a fost adus de autorități în țară. Câți ani de închisoare îl așteaptă

Wall-Street.ro acum 11 ore
Fostul parlamentar Nati Meir a fost adus în ţară, pentru a-şi executa pedeapsa de închisoare pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de înşelăciune, trafic de influenţă şi luare de mită, relatează Agerpres. ''La data de 27 decembrie, Poliţia Română a adus

Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 28 decembrie – 3 ianuarie 2024

Libertatea acum 12 ore
Citește Horoscop săptămânal Berbec. Previziuni pentru perioada 28 decembrie – 3 ianuarie 2024, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Berbec. Între 28 și 30 decembrie dimineaț

MAI: „România, una dintre cele mai sigure țări din lume/ A înregistrat cifre sub media europeană la infracțiuni comise cu violență”

HotNews acum 9 ore
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) transmite că România este una dintre cele mai sigure țări din lume, invocând nivelul scăzut al criminalității, îndeosebi în ce privește faptele comise cu violență. MAI invocă rapoartele Departamentului de Stat al

Un incendiu de proporții a mistuit Hotelul Morrison din Los Angeles, aflat pe coperta albumului „The Doors"

Adevarul acum 3 ore
Un incendiu violent a distrus hotelul Morrison din Los Angeles, un simbol istoric al oraşului şi cunoscut pentru că figura pe coperta legendarului album al trupei rock americane The Doors.

Bărbat agresiv, care ameninţa trecătorii cu un cuţit şi cu o şurubelniţă, în Râmnicu Vâlcea, dezarmat de către jandarmi

News.ro acum 3 ore
Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vâlcea au intervenit, vineri, pentru dezarmarea unui bărbat agresiv care îi ameninţa pe trecători cu un cuţit şi cu o şurubelniţă. Bărbatul a fost dus la spital, pentru a fi evaluat din punct

Vremea

București
acum

sâm.

1°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

1°/5°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
Constanta
acum

sâm.

0°/5°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-4°
sâm.

-4°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-4°
sâm.

-4°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°