Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Boala de la jeans slim şi tocuri înalte

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 23 iunie 2012 ·

Sunt cool. Se află în tendinţe de câţiva ani şi nu par să se demodeze prea curând. Jeanşii slim, cu talie joasă, se află pe primul loc în garderoba tine­rilor. Problema este că nu sunt tocmai confortabili, ba chiar, potrivit unor medici din Statele Unite şi Canada, pun în pericol circulaţia sangvină la nivelul picioarelor. Doctorii au dat şi o denumire medicală bolii cauzate de purtarea frecventă a jeanşilor foarte strâmţi – meralgia parestetica. După cum susţin cei care au descoperit-o, este vorba despre o patologie serioasă care se manifestă prin tulburări circulatorii şi nervoase la nivelul membre­lor inferioare.

Notă proastă la purtare din partea medicilor

Faptul că tot mai mulţi tineri acuză acest gen de probleme, i-a determinat pe medici să efectueze studii asupra fenomenului. Recent, doctorul Karen Boyle, chirurg la Baltimore, a explicat într-un articol din International Business Times, că meralgia parestetica este „o tulburare apărută când se exercită o compresiune pe traseul unui nerv de la nivelul coapsei”. La rândul său, doctorul Robert Rhee precizează într-un articol publicat de New York Daily că „simptomul principal al acestei tulburări este senzaţia de amorţeală, acesta fiind semnul că membrul respectiv nu primeşte suficient sânge”.

Un medic canadian a analizat, încă din 2003, cazul unor tinere care obişnuiau să poarte jeanşi slim şi care prezentau amorţeli la nivelul picioarelor. Simptomele au dispărut după ce ele au încetat să mai poarte jeanşi mulaţi, cu talie joasă.

Dar doctorul Boyle merge mai departe şi cataloghează purtarea jeanşilor slim în asociere cu tocuri înalte drept o ameninţare directă asupra sănătăţii tinerilor: „Din cauza încălţămintei cu tocuri înalte, axul bazinului se schimbă. Iar această înclinare accentuează presiunea asupra nervilor de la acest nivel, ceea ce duce la apariţia senzaţiei de furnicături, amo

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

George Simion: Vom continua protestele şi presiunea internă şi externă

Mediafax acum o ora
„Nicio reacţie până acum din partea Guvernului, nicio reacţie din partea lui Klaus Iohannis. Asta înseamnă că vom continua presiunea internă şi externă. Cerem sesiune parlamentară extraordinară, pentru că, în ianuarie, parlamentarii români sunt în v

Marcel Ciolacu, despre schimbul de replici cu Alfred Simonis, privind voturile PSD care s-au dus la Simion: A fost o glumă. Pe TikTok, de obicei îţi permit să mai faci şi glume

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, luni, despre schimbul de replici cu colegul său, Alfred Simonis, privind voturile PSD care s-au dus la liderul AUR, George Simion, că a fost o glumă şi pe TikTok, de obicei îţi permit să mai faci şi glume. Preşed

Alegeri Prezidențiale A fost convocat forul statutar pentru validarea candidaturii lui Crin Antonescu

Ziua Constanta acum 25 minute
Pe 26 ianuarie a fost convocat forul statutar pentru validarea candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale Ilie Bolojan, președinte interimar PNL, a anunțat, luni, că pe 26 ianuarie a fost convocat forul statutar pentru validarea cand

Lucian Romaşcanu: PSD a decis înfiinţarea unui grup de lucru al partidului, care să propună un proiect de lege pentru reforma administrativ-teritorială a României / Va fi elaborat în următoarele 6 luni de zile

News.ro acum o ora
Purtătorul de cuvânt al PSD, preşedintele CJ Buzău, Lucian Romaşcanu, a anunţat luni că PSD a decis înfiinţarea unui grup de lucru al partidului, care să propună un proiect de lege pentru reforma administrativ-teritorială a României. ”Astăzi a avut

Novak Djokovici a pierdut un set, dar s-a calificat în turul al doilea la Australian Open

News.ro acum 40 minute
Sârbul Novak Djokovici (locul 7 ATP), de zece ori câştigător al Australian Open, şi-a început luni, la Melbourne, drumul spre un al 25-lea titlu record de Grand Slam, cu o victorie în patru seturi în faţa tânărului jucător american Nishesh Basavared

Elena Lasconi: Klaus Iohannis, chiriaş ilegal la Cotroceni de 23 de zile! Cu fiecare zi în care continuă să fie la butoane Iohannis şi tandemul PSD-PNL, tensiunile din societatea românească devin şi mai accentuate

News.ro acum 59 minute
Preşedinta USR, Elena Lasconi, afirmă luni despre Klaus Iohannis că este ”chiriaş ilegal la Cotroceni de 23 de zile”, ea arătând că, cu fiecare zi în care continuă să fie la butoane Iohannis şi tandemul PSD-PNL, tensiunile din societatea românească

Cum va fi vremea luni, 13 ianuarie. Prognoza meteorologilor pentru săptămâna în curs

Adevarul acum 6 ore
Luni, valorile termice vor fi apropiate de cele specifice datei din calendar, iar noaptea va fi ger, local în Maramureș, Transilvania și Dealurile de Vest. De altfel, meteorologii au anunțat o săptămână cu vreme închisă la nivelul întregii ţări, cu

Marcel Ciolacu, despre candidatura lui Crin Antonescu: „Decizia este luată”

HotNews acum 3 ore
Președintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat luni că în sondajele de opinie va fi un singur candidat la prezidențiale, iar calendarul pentru alegeri este unul „foarte corect”, ținând cont de perioada sărbătorilor pascale. „Am stabilit și c

Bloc în flăcări, la Timișoara. 16 persoane au fost evacuate de către echipajele de pompieri VIDEO

Ziare.com acum o ora
VIDEOIncendiu la etajul întâi al unui bloc din Timișoara, luni. 16 persoane, inclusiv o fetiță de 8 ani, au fost evacuate. Din fericire, nu a fost nevoie de îngrijiri medicale pentru niciuna dintre ele. ”Luni, 13.01.2025, am fost anunţaţi prin SNUAU

Marcel Ciolacu discută luni cu copreşedinţii coaliţiei şi cu cei trei vicepremieri despre bugetul pe anul 2025: Doresc ca de la 1 septembrie să venim cu indexarea pensiilor

News.ro acum 40 minute
Premierul Marcel Ciolacu discută luni cu copreşedinţii coaliţiei şi cu cei trei vicepremieri despre bugetul pe anul 2025, el anunţând după şedinţa conducerii PSD că doreşte ca de la 1 septembrie să vină cu indexarea pensiilor. Preşedintele PSD a fos

Vremea

București
acum

lun.

0°/4°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

lun.

-1°/2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/3°
Constanta
acum

lun.

2°/5°
mar.

1°/2°
mie.

-1°/3°
joi

0°/4°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-3°/1°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-5°/1°
Timisoara
acum

lun.

-2°/2°
mar.

-2°/3°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°