Astăzi, în jumătatea de nord a ţării, regimul termic va marca o scădere faţă de zilele precedente, iar în restul teritoriului vremea se va menţine călduroasă, local caniculară după-amiaza în sudul extrem şi în sud-est. PROGNOZA METEO 23 IUNIE
Sursa: EVZ
Meteorologii anunță că începând de mâine vremea va începe să se mai răcorească cu câteva grade Celsius.
Începând de astăzi, spre orele serii, în centru, est, precum şi în regiunile sudice, vor fi averse cu caracter torenţial şi izolat căderi de grindină.
Cantităţile de apă vor depăşi local 25-30 l/mp.
Vreamea
LA MUNTE. Sunt posibile înnorări și ploi începând din seara aceasta. Cantitățile de apă vor fi însemnate și local vor depăși 25-39l/mp. Temperaturile vor scădea cu câteva grade față de zilele caniculare de până acum.
LA MARE. Vor fi înnorări trecătoare. Apa mării va avea aproximativ 25 de grade Celsius. De mâine, temperaturile vor scădea, maximele fiind între 26 și 28 de grade Celsius.
CAPITALĂ. Vreme caniculară după-amiaza, iar spre seară sunt posibile averse.