Cum toti ochii sunt atintiti pe Spania si recentul imprumut de 100 de miliarde de euro aprobat de UE pentru sistemul sau bancar, precum si asupra noului guvern din Grecia, este usor de pierdut din vedere ca prabusirea zonei euro ar putea veni din alta parte: Italia.
Aceasta are o datorie publica impresionanta, de 1,9 trilioane de euro, reprezentand 120 la suta din PIB, iar, in urmatoarele 12 luni, trebuie sa plateasca 400 de miliarde de euro. Datoriile reprezinta doar una dintre probleme. Iata care sunt principalele riscuri ale Italiei, potrivit CNN Money:
Cresterea economica lenta
Cand datoriile unei tari depasesc 90 la suta din PIB, cresterea sa economica este pusa in pericol. Pietele financiare vor continua sa "pedepseasca" Italia, cerand randamente mai mari pentru obligatiuni, peste 6%, cel putin pentru viitorul apropiat.
In ultimii zece ani, Italia a avut o rata anuala medie de crestere de 2 la suta. Pentru 2012, Fondul Monetar International estimeaza o scadere de 1,8%, iar, pentru anul viitor, tot scadere, de 0,3%.
Costuri de finantare ridicate
Italia are un program de vanzare de obligatiuni foarte agresiv in urmatoarele 12 luni. Insa costurile sale de finantare au crescut vertiginos in ultima perioada. De exemplu, pe 14 iunie a vandut obligatiuni in valoare de 4,5 miliarde de euro, iar, pentru cele cu maturitate la 3 ani, randamentul cerut de investitori a urcat la 5,3%, fata de numai 3,91% pe 14 mai, adica o crestere de 36% in doar o luna.
Prea mare pentru a intra in faliment
O expresie folosita pentru companii se potriveste foarte bine si pentru Italia. In cazul in care aceasta tara intra in incapacitate de plata, nimeni nu ar avea destui bani sa o salveze, iar sfarsitul zonei euro ar fi iminent. Prin urmare, ea nu trebuie lasata sa ajunga la acel punct.
C