Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liderii europeni împing UE către federalism. Vor renunţa statele membre la suveranitate?

Publicat in Capital, sâmbătă 23 iunie 2012 ·

Dezamorsarea crizei datoriilor impune statelor UE o mai mare solidaritate însă pierderea de suveranitate pe care o presupune nu se poate face decât în tăcere pentru a nu trezi suspiciunile antifederaliştilor, relatează AFP.

Soluţia pentru a depăşi criza este să avem "mai multă Europă şi nu mai puţină", a afirmat ieri cancelarul Angela Merkel la încheierea unui summit Italia-Franţa-Germania-Spania la Roma. "Trebuie să dăm un semnal şi să ne apropiem într-o uniune politică. Vrem să lucrăm la o uniune politică mai importantă", a adăugat Merkel, potrivit mediafax.ro. Preşedintele UE Herman Van Rompuy a fost desemnat să pregătească un raport cu privire la modalităţile de sporire a integrării în cadrul UE.

În concluziile sale, pe care le va prezenta liderilor UE în cadrul summitului de la 28 şi 29 iunie la Bruxelles, el "este foarte ambiţios, cu idei concrete", a declarat pentru AFP un oficial european. "El îşi bazează această integrare pe o uniune economică, o uniune bancară, o uniune bugetară şi o uniune politică".

Şeful guvernului italian Mario Monti, de orientare federalist, susţine de asemenea acestă abordare. "Pentru a ieşi în bune condiţii din această criză a zonei euro şi a economiei europene, avantajul integrării este necesar", a declarat Monti. "Cu o Europă federală nu am mai avea această discontinuitate în procesul decizional", susţine ministrul italian al Afacerilor Externe, Enzo Moavero. Însă federalismul este "un concept foarte sensibil în unele state", deoarece acesta înseamnă cedarea unor părţi a suveranităţii naţionale către instanţe superioare europene, avertizează un oficial european.

Marea Britanie nu vrea să audă despre acest subiect. Franţa este la rândul său foarte reticentă la orice pierdere a suveranităţii. Nu va fi "niciun transfer de suveranitate fără ameliorarea solidarităţii", a avertizat de as

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump, nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace de SNSPA: „Un politician atipic, care iese din toate tiparele clasice”

Libertatea acum o ora
Președintele american Donald Trump a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace de Școala Națională de Studii Politice și Administrative, conform unui comunicat de presă al instituției.

Andrzej Duda: „Ce s-a întâmplat în România este foarte îngrijorător și nu îndeplineşte standardele democratice europene”

HotNews acum 52 minute
Preşedintele conservator al Poloniei, Andrzej Duda, aflat la final de mandat, a criticat într-un interviu publicat joi de Financial Times anularea alegerilor prezidenţiale din România, spunând că acest lucru „nu îndeplineşte standardele democratice

Diana Şoşoacă şi-a depus candidatura pentru alegerile prezidenţiale, purtând mănuşi de box: Ordinul e să fiu respinsă / Nu se poate respinge un om de două ori pentru aceleaşi fapte / Şoşoacă susţine că le-a scris lui Trump, Vance şi Musk

News.ro acum 20 minute
Preşedintele SOS România, Diana Şoşoacă, şi-a depus, joi, candidatura pentru alegerile prezidenţiale, la Biroul Electoral Central. Şoşoacă a purtat mănuşi de box şi a adăugat că nu a venit să lovească pe nimeni, ci să anunţe că ”pumnul românului va

Jandarm de la Brigada Specială de Intervenţie, împuşcat accidental în cap de un coleg

Libertatea acum o ora
Un jandarm de la Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei a fost împuşcat accidental în cap de un coleg miercuri seară, la Centrul de pregătire Ochiuri, potrivit News.ro. Bărbatul participa la un exerciţiu.

S-a aprobat un ajutor financiar de 800 de lei pentru pensionarii cu venituri mici în 2025

Wall-Street.ro acum 18 minute
Guvernul a aprobat acordarea ajutorului financiar de 800 de lei pentru pensionarii ale căror venituri sunt mai mici sau egale cu 2.574 lei, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin, scrie Agerpres. El a spus că impactul soci

Marcel Ciolacu, despre tranzacțiile între rude- „Nu se impozitează“ (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Marcel Ciolacu a transmis joi, că tranzacțiile între rude nu se impozitează. Acesta a mai precizat că orice venit obținut cinstit se poate transfera liber în familie fără a fi impozitat. 'Vreau să clarific și un subiect de actualitate. Nu impozite

Preşedintele Poloniei cere SUA să mute focoase nucleare pe teritoriul polonez

News.ro acum o ora
Preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, aflat pe final de mandat, îndeamnă SUA, într-un interviu publicat joi de Financial Times, să transfere arme nucleare pe teritoriul polonez ca măsură de descurajare împotriva unei viitoare agresiuni ruseşti, o sol

Premierul anunţă că se amână până la finalul anului aplicarea măsurii privind eliberarea din funcţie a angajaţilor aflaţi la vârsta pensionării

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, joi, în debutul şedinţei de Guvern, că se amână până la finalul anului aplicarea măsurii privind eliberarea din funcţie a angajaţilor aflaţi la vârsta pensionării. ”Tot astăzi, prorogăm până la sfârşitul anului ap

Gândul prezintă – „Ai Aflat! cu Ionuț Cristache”

Cancan acum 58 minute
Jurnalistul Ionuț Cristache se alătură echipei Gândul și din 17 martie poți urmări prima ediție – ‘’Ai Aflat!’’ pe site-ul Gândul și pe canalul de YouTube, Gândul. În fiecare zi, de luni până joi, de la ora 15, fii în mijlocul evenimentelor, alături

Hidrologii avertizează că există riscul producerii unor viituri pe râuri din cinci judeţe şi al unor inundaţii locale/ Codul galben, valabil până vineri la prânz

News.ro acum 2 ore
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (I.N.H.G.A) avertizează că există riscul producerii unor viituri pe râuri din cinci judeţe - Maramureş, Bistriţa Năsăud, Suceava, Harghita şi Neamţ - în condiţiile în care meteorologii au pro

Vremea

București
acum

22°
joi

14°/22°
vin.

12°/22°
sâm.

14°/25°
dum.

9°/20°
Iasi
acum

18°
joi

13°/22°
vin.

13°/22°
sâm.

11°/24°
dum.

6°/10°
Constanta
acum

17°
joi

12°/17°
vin.

11°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

11°/21°
vin.

9°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

4°/12°
Timisoara
acum

20°
joi

12°/20°
vin.

10°/19°
sâm.

11°/23°
dum.

8°/13°