Nu e steaua care să-ţi fure ochii cu strălucirea sa. Nici în galaxia de club, nici în universul de la naţională. A luminat însă foarte tare exact când trebuia. Sâmbătă, 23 iunie, pe "Donbass Arena", a venit ziua lui Xabi Alonso. Tipul care-ţi apare în faţă când dau greş artificiile păpuşarului Iniesta sau diagonalele dirijorului Xavi. Spania actuală nu poate trăi fără pianul celor doi, dar nici fără salahorul care-l cară în spate. Tackling-urile lui Alonso dau siguranţă proiectului. "Fiecare copil vrea să fie atacant şi să dea goluri. Mie mi-a plăcut să rămân mai în spate. Am fost mijlocaş dintotdeauna, încă de când jucam fotbal cu fratele meu Mikel pe plajele din San Sebastian", dezvăluia recent Alonso, într-un interviu acordat presei spaniole. De mic a fost pasionat de minge, şi nu avea cum să fie altfel. Dragostea faţă de "Sportul Rege" i-a insuflat-o tatăl Periko, un fost mijlocaş cu 20 de selecţii în naţionala Roja şi trei titluri, două cu Sociedad, unul cu Barcelona. Xabi şi-a depăşit de mult părintele. Pe "Donbass" a bifat selecţia cu numărul 100 şi a făcut-o în stil de mare jucător. Niciun alt spaniol care şi-a sărbătorit centrenatul de selecţii n-a marcat. Xabier "Xabi" Alonso Olano a făcut-o de două ori! Prima dată cu o lovitură de cap, execuţie pe care a reuşit-o şi la Mondialul din 2006, în faţa Ucrainei (4-0), chiar la primul său gol în tricoul "Roja". Apoi, în prelungiri, l-a mai executat o dată pe Lloris, de la punctul cu var. Punctul culminant al unei seri magice pentru mijlocaşul defensiv.
Revanşa pentru eliminarea din 2006
O calificare pentru Spania în semifinale, o revanşă pentru Xavi Alonso. Chiar în faţa Franţei, ultima echipă care a eliminat Spania de la un turneu final. La Mondialul din 2006, din Germania, când cele două echipe s-au întâlnit în optimi, Fraţa s-a impus cu 3-1. Din garnitura "Furiei Roja" de atunci făcea parte şi