Am urmărit cu o strângere de inimă, alături de comunitatea academică românească, disputele recente din jurul tezei că „Toate lucrările de doctorat din mediul academic românesc sunt la nivelul celei semnate de Victor Ponta. Adică sunt niște compilații fără valoare, care nu corespund nici pe departe standardelor academice internaționale“.
Intrăm într-un teritoriu foarte delicat. În dorința de a-l ataca sau apăra pe V. Ponta, ajungem la anumite excese retorice nu numai nedrepte, dar și foarte periculoase. Înțeleg să fim autocritici și exigenți, înțeleg să ne punem cenușă în cap pentru cazurile de tip Ponta. Dar de aici până la a face totul o apă și un pământ, la nivelul lui Ponta, e cale lungă.
Riscăm că în toată această poveste, victimă absolută să fie nu politicienii impostori, ci restrânsa și fragila comunitate academică românească, mai precis reputația ei în țară și străinătate. Or, așa cum se știe, sistemul academic funcționează pe bază de reputație. Dacă reputația este distrusă, nu mai rămâne mare lucru. Dacă reputația unei comunități este atacată, subminată in corpore, fiecare membru al ei, individual, va avea de suferit.
Cred că a venit momentul să ne întrebăm: Chiar vrem să facem asta? Nu spun că e rău sau bine, greșit sau corect. Momentan, spun doar că e bine să gândim înainte. E bine să fim precauți. Pe plan internațional, astfel de teze, susținute public, au consecințe palpabile. Chiar vrem ca orice diplomă și certificat academic din România să fie tratate apriori cu suspiciune? Chiar vrem asta? Decizii privind angajări, burse, conferințe pot depinde de asta. Aceasta poate fi picătura ce înclină balanța în destinele și carierele unor oameni. Sunt costuri individuale ce vor fi plătite de oameni nevinovați.
Aș vrea să fiu bine înțeles: Producția academică românească din ultimii 20 de ani nu a fost și nu este de cea mai bună calitat
