Anglia-Italia ar putea fi meciul de gală la Euro 2012. Cadoul fotbalului în miez de vară.
Specialiştii locurilor comune au decretat. Anglia-Italia va fi un meci plicticos, în care se vor înfrunta fondatorii şcolii de kick and run cu inventatorii catenaccio-ului, descinşi la rîndu-le din cavalerii medievali florentini practicanţi ai jocului numit calcio. Calcio storico, mai exact. Mai spun aceiaşi doctori în clişeele fotbalului că miza va ucide spectacolul la sfertul de finală dintre englezi şi italieni, adăugînd la pasivul partidei de duminică seară calităţile specifice ale combatanţilor. Atleticii insulari se vor lovi de pragmatismul proverbial al jucătorilor peninsulari. Conchid ei, va rezulta o întîlnire în care vor străluci doar tactica şi calităţile fizice, iar (tele)spectatorul va avea toate motivele să picotească.
Nu cred deloc în acest scenariu. Motivele sînt simple şi ţin numai de actualizarea premiselor. De paradoxuri, care guvernează de multe ori la turneele finale în dauna tradiţiei. Italia nu s-a transformat peste noapte într-un fel de Brazilie europeană. Dar Italia lui Prandelli crede mai mult în posesia constructivă decît în posesia defensivă. Calitatea lui Pirlo, lîngă care a crescut Marchisio, coechipierul de la Juve, originalitatea unei linii defensive conduse de mijlocaşul Daniele de Rossi, mijlocaş central de meserie, plus doza de surpriză amestecată cu nebunie a posibilului tandem Cassano-Balotelli ne-ar putea îndemna să schimbăm termenul “pragmatism”, tocit şi încărcat cu sensuri negative, cu “meşteşug”. Sau “artă populară”, în sensul accesibilităţii. Italia turneelor finale este o Italie care schimbă din mers fotbalul de siguranţă cu cel la sacrificiu. În acele momente, Italia devine imbatabilă.
De partea cealaltă Anglia, care este în bună măsură imaginea Premier League. Sau măcar o reflexie distilată a acesteia. Gerrard şi
