Procurorii DIICOT au trimis în judecată 24 de persoane, între care angajaţi ai Ministerului Administraţiei şi Internelor şi ai Ministerului Apărării Naţionale, pentru contrabandă cu ţigări, aduse din Republica Moldova, statul român fiind păgubit cu 3,3 milioane de lei. Sursa: DIICOT
Ora 13.00 UPDATE Potrivit unor surse judiciare, angajatul de la ISU se ocupa de transportul ţigărilor din Republica Moldova. Jandarmul din Galaţi avea misiunea de a le prelua şi a le da mai departe către comercianţi. Subofiţerul din Brăila se ocupa de şicanarea concurenţei şi îşi anunţa complicii atunci cînd veneau controalele poliţiei.
Potrivit unor surse judiciare, printre cei trimişi în judecată sunt doi jandarmi şi un angajat de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă. Ancheta a fost coordonată de (DIICOT)- Biroul Teritorial Brăila. Procurorii au dispus trimiterea în judecată a unui număr de 24 de inculpati, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire sau aderare la un grup infracţional organizat şi contrabandă.
Potrivit rechizitoriului, În perioada 2010 - ianuarie 2012, membrii grupării - cetăţeni români şi moldoveni (inclusiv angajaţi ai MAI şi MApN ), au introdus pe teritoriul României, în mod repetat, prin Punctul de Control şi Trecere a Frontierei Galaţi Rutier - Giurgiuleşti sau peste râul Prut, diferite cantităţi de ţigări din Moldova. Prejudiciul adus statului, prin neplata impozitelor, este de 3,325 milioane de lei.