A vrut să se facă bucătar încă de la şapte ani. L-au stimulat mâncărurilor bunicii, ale căror arome le păstrează şi acum memoria olfactivă. La 18 ani, meseria de bucătar i-a permis să descopere lumea: Thailanda, India, Africa... Dar într-o zi s-a hotărât să-şi cumpere o fermă şi să rămână în România.

Când mă pregăteam să scriu acest articol despre David Contant, am aflat de apariţia altor două materiale de presă dedicate carismaticului chef francez, a cărui experienţă (neobişnuită) în România continuă să ne uimească. Recunosc, nu le-am citit, din instinct de conservare a propriei opinii critice. Sper să-l pot dezvălui, în cele ce urmează, pe David Contant cel simplu şi fără prejudecăţi. Cândva, am avut ocazia să-l văd gătind, la „Heritage”, restaurant care, în ciuda strădaniilor, n-a reuşit să aducă o stea Michelin în România. Apoi, a plecat de acolo, a trecut prin mai multe „provocări” româneşti, iar azi îl găsim, uneori, gătind într-un original bistro-sufragerie ţinut de George Butunoiu. Acesta a avut intuiţie (în lumea afacerilor e cunoscut, de altfel, ca un excelent head-hunter) păstrându-l pe David pentru sine şi pentru prietenii care se întâlnesc la masă, o dată sau de două ori pe zi. Aşa se face că francezul găteşte, acolo, meniuri sugerate (şi, uneori, un pic alcătuite) chiar de clienţi.

Ştiu ce mănânc?

În dimineaţa când m-am întâlnit cu David Contant, tocmai dăduse caldura. David era răcit şi tuşea din vârful plămânilor, uşor înecat. Omul de vreo 40 de ani, zvelt, tuns scurt, cu faţă smeadă şi ochi expresivi, pare un personaj din „Le Grand Bleu” (aveam să aflu că el chiar se pricepe la scufundări marine). Vorbim amândoi şi primul lucru pe care mi-l spune e că stelele Michelin nu se înghesuie să vină în România. Deşi, constat împreună cu el, nu ne lipseşte una din laturile succesului: avem produse naturale, de fermă, neindustrializa