Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Luminiţa Dobrescu, în căutarea publicului iubit

Publicat in Jurnalul, duminică 24 iunie 2012 ·

La împlinirea a 43 de ani de carieră, a 66 de ani de viaţă, Luminiţa Dobrescu a ales să-şi lanseze dublul-album „A Song For You” pe scena Sălii Radio. Şi-a dorit să revină pe scena românească, pentru publicul ei drag pe care l-a lăsat în urmă...

„Perseverenţa artistei în realizarea acestui album, care venea după mulţi ani la reîntâlnirea cu publicul din Romania, era perfect justificată ­ a declarat Titus Andrei. Luminiţa Dobrescu ştia ce poate, ştia că numai aşa poate convinge, ştia că finalul acestui proiect echivalează cu o întreagă carieră! Quod erat demonstrandum, hoc erat in votis! Şi a vrut ca apogeul să se desăvârşească aici la radio, unde a înregistrat primele cântece, unde s-a lansat şi a avut privilegiul de a fi acompaniată de marea orchestră dirijată de Sile Dinicu.”

A vrut să mulţumească şi a făcut-o frumos!

„Prin acest spectacol, am încercat să recuperez toţi aceşti 40 de ani, prin complexitatea repertoriului, prin stilul meu de interpretare, stil dobândit în decursul anilor – spune Luminiţa Dobrescu, câştigătoarea Cerbului de Aur din 1969. Publicul a fost de o calitate elevată, care, în afara cântecelor mele cunoscute, devenite de mult şlagăre, a savurat şi un pop american, o şansonetă, o canţonetă, ştiind să răsplătească munca depusă de mine în crearea acestui album dublu, numit intenţionat «A Song For You» (piesa din repertoriul interpretei Celine Dion)”.

Spectacolul de la Sala Radio a însemnat o revenire şi o deschidere spre un public pe care Luminiţa Dobrescu l-a abandonat. De aceea, s-a simţit oarecum obligată să-i mulţumească, oferindu-i „A Song For You”, în speranţa că „mă va reînchide în sufletul său... FOREVER!”. Aplauzele au tot venit în valuri, spectatorii preţuind la maximum cadoul pe care l-au primit. Ionel Tudor, dirijorul Orchestrei, a mărturisit la final că prestaţia Luminiţei a fost de „zile mari”. Până şi Horia

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Consulatul României la Los Angeles, evacuat din cauza incendiilor din zonă, anunță Ministerul de Externe

Libertatea acum o ora
Ministerul condus de Emil Hurezeanu a transmis vineri, 10 ianuarie, că, din cauza evoluţiei imprevizibile a incendiilor, autorităţile americane au cerut evacuarea clădirii Consulatului General al României la Los Angeles.

România a intrat în Programul Visa Waiver. Precizări MAI

Ziua Constanta acum 2 ore
La 10 ianuarie 2025, secretarul pentru securitate internă al Statelor Unite ale Americii, Alejandro MAYORKAS, a anunțat includerea României în Programul Visa Waiver, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Washington. Apartenența României la Pr

UPDATE - Intervenţii ale echipajelor de deszăpezire în mai multe zone montane din ţară, unde ninge viscolit / Recomendările drumarilor - VIDEO

News.ro acum o ora
Drumarii intervin cu echipaje de deszăpezire în mai multe zone din ţară unde, vineri seară, ninge viscolit. Şoferii sunt sfătuiţi să nu plece la drum cu autoturismele nepregătite corespunzător. UPDATE: Şi echipele de deszăpezire ale DRDP Cluj acţion

Ursula von der Leyen a fost internată în spital timp de o săptămână din cauza pneumoniei

HotNews acum 33 minute
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a fost internată în spital timp de o săptămână din cauza pneumoniei, a declarat vineri o purtătoare de cuvânt, clarificând pentru prima dată gravitatea bolii sale, scrie News.ro citând POLITICO. „P

UPDATE - Donald Trump, sentinţă de eliberare necondiţionată în dosarul Stormy Daniels. Preşedintele ales scapă de închisoare şi amendă, dar anunţă că va face apel

News.ro acum 4 ore
Judecătorul Juan Merchan, care judecă dosarul în care preşedintele ales al SUA a fost găsit vinovat pentru 34 de acuzaţii de fraudă fiscală în cazul cunoscut sub numele de „Stormy Daniels”, după numele unei vedete porno către care ar fi făcut plăţi

SUA strică învestirea lui Nicolas Maduro anunțând o recompensă de 25 de milioane de dolari pentru arestarea liderului venezuelean

Libertatea acum 3 ore
SUA au anunţat o recompensă de 25 de milioane de dolari pentru informaţii care duc la arestarea liderului venezuelean Nicolás Maduro, care a depus jurământul vineri pentru un al treilea mandat de şase ani ca „președinte”, în urma unor alegeri marcat

Cutremur în România într-o zonă neobișnuită. Ce magnitudine a avut seismul

Ziare.com acum 3 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,4 s-a produs vineri după-amiază, 10 ianuarie, la ora locală 15:49, în zona seismică Vrancea, județul Prahova, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INC

Un bărbat de 40 de ani a fost găsit mort într-o pădure de lângă București. Era împușcat

Ziare.com acum 4 ore
Poliţiştii şi procurorii din Ilfov au deschis, vineri, o anchetă, după ce un bărbat a fost găsit împuşcat într-o pădure din localitatea Mogoşoaia. Victima a fost identificată, fiind un bărbat de 40 de ani. ”La data 10 ianuarie a.c., Inspectoratul de

Patru tineri străini au rămas blocați pe Jepii Mici. Au intervenit jandarmii montani

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 10 ianuarie 2025, patru tineri străini, cu vârste între 16 și 18 ani, blocați pe Jepii Mici au fost salvați de jandarmii montani. Astăzi, 10 ianuarie 2025, Inspectorul de Jandarmi Județean Prahova, a fost sesizat prin apel la 112, despre

Elon Musk, tot mai urât în Germania. Peste 60 de universităţi au anunţat că se retrag de pe reţeaua socială X deținută de el

Ziare.com acum 38 minute
Mai mult de 60 de universități din Germania și Austria au declarat vineri, 10 ianuarie, că se retrag de pe rețeaua socială X, deținută de miliardarul american Elon Musk, din cauza preocupărilor legate de tendințele antidemocratice ale acestei platfo

Vremea

București
acum

vin.

6°/13°
sâm.

3°/6°
dum.

1°/5°
lun.

1°/4°
Iasi
acum

vin.

0°/11°
sâm.

0°/6°
dum.

0°/5°
lun.

-1°/1°
Constanta
acum

vin.

7°/13°
sâm.

4°/8°
dum.

2°/5°
lun.

2°/4°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/8°
sâm.

-2°/2°
dum.

-2°/1°
lun.

-3°/-0°
Timisoara
acum

vin.

0°/11°
sâm.

-1°/4°
dum.

-1°/3°
lun.

-2°/3°