Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Îngerul“ Brădişteanu e prezent la datorie

Publicat in Adevarul, duminică 24 iunie 2012 · ·

Declaraţii contradictorii privind starea de sănătate a lui Adrian Năstase au dat şi medicii care l-au îngrijit. În timp ce Şerban Brădişteanu s-a dat de ceasul morţii că starea lui Adrian Năstase e gravă şi poate să-i cedeze inima oricând, cei doi colegi ai săi, Ioan lascăr şi Mircea Beuran, au susţinut mereu contrariul.

Încă din seara fatidică, prima persoană care s-a îngrijit de starea fostului premier, ambulanţierul, a dat asigurări că rănile sunt superficiale şi că acesta este în afara oricărui pericol. Aşa se vedea şi din imagini: Adrian Năstase a fost tot timpul conştient şi a colaborat cu medicii. Ba mai mult, politicianul a fost vizitat şi de colegii de partid sau de avocatul său, Ion Cazacu, care s-au interesat de starea lui. „Acum l-am văzut, am comunicat din priviri. Este OK, este conştient şi cred că va lupta pentru viaţa lui. Nu sunt medic să vorbesc despre starea lui de sănătate, dar lucrurile par în regulă", declara Cazacu după vizită.

Vizitat sau nu? Asta e întrebarea

Acest lucru l-a susţinut şi Mircea Beuran, şeful secţiei de Chirurgie din cadrul unităţii medicale. „Nu pot să confirm că a fost o înscenare sau nu, pentru că fiecare din medicii specialişti chemaţi au evaluat lucrurile vizavi de specialitatea lor. Eu, în domeniul meu (chirurgie - n.r.), nu am găsit lucruri care să intereseze", a spus doctorul.

Însă au existat şi persoane care au declarat public contrariul. Una dintre ele este chiar Şerban Brădişteanu, şeful comisiei care s-a ocupat de intervenţia chirurgicală în cazul fostului premier. „Adrian Năstase nu este într-o stare bună. În jur de ora 9.00 intrăm în operaţie cu o echipă complexă. Operaţia nu se poate amâna. Este conştient, dar nu poate fi vizitat decât de echipele medicale. Alături de el se află şi poliţiştii. Există mai multe plăgi împuşcate", susţinea miercuri noapte medicul. Declaraţia lui Brădişte

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Liderul cecen Ramzan Kadyrov s-a întâlnit cu Vladimir Putin și i-a oferit "zeci de mii de soldați", care să lupte în Ucraina

Ziare.com acum 9 minute
Liderul cecen Ramzan Kadyrov a declarat joi dimineaţă că s-a întâlnit cu preşedintele Vladimir Putin la Kremlin şi s-a oferit să trimită mai mulţi luptători pentru a ajuta Moscova în conflictul său de peste doi ani din Ucraina, relatează Reuters. Ka

Un al doilea caz uman de gripă aviară luată de la vaci a fost depistat în Statele Unite

News.ro acum o ora
La mai puţin de două luni de la primul caz, o a doua persoană a fost infectată cu gripă aviară în Statele Unite, contaminarea sa având legătură cu o epidemie care s-a răspândit în rândul efectivelor de vaci, au anunţat miercuri autorităţile sanitare

UPDATE - Atalanta a învins cu 3-0 Bayer Leverkusen şi a câştigat în premieră Liga Europa. Lookman, jucătorul meciului. Finala a fost arbitrată de Istvan Kovacs. Echipa italiană a primit trofeul

News.ro acum 7 ore
Formaţia Atalanta a învins, miercuri seară, la Dublin, cu scorul de 3-0, echipa Bayer Leverkusen, şi a câştigat în premieră Liga Europa. Finala a fost arbitrată de Istvan Kovacs. Pentru Leverkusen este prima înfrângere din sezonul 2023/2024. UPDATE

Miting de protest al angajaţilor de la Agenţiile pentru Protecţia Mediului, Oficiul Registrului Comerţului, Arhivele Naţionale, CNCD şi din Sport şi Tineret, în Piaţa Victoriei/ Sindicaliştii cer înlăturarea inechităţilor salariale

News.ro acum 38 minute
Angajaţii de la Agenţiile Judeţene pentru Protecţia Mediului, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, Arhivele Naţionale, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi din Sport şi Tineret vor participa, joi, în Piaţa Victoriei, la un mi

Înscrieri pentru „Directorii Anului”

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Directori şi directori adjuncţi de licee, şcoli şi grădiniţe din Braşov se pot înscrie în cea de-a opta ediţie a Galei Premiilor pentru Directorii Anului. Înscrierile se fac online până pe 10 iulie, printr-un formular disponibil pe site-ul Asociaţie

Rusia a eliminat proiectul de modificare a frontierei în Marea Baltică de pe portalul unde a fost publicat

News.ro acum 2 ore
O propunere a Ministerului rus al Apărării de a revizui frontiera maritimă a Rusiei în estul Mării Baltice a fost ştearsă miercuri de pe un portal oficial după ce a creat confuzie şi îngrijorare în rândul membrilor NATO, relatează Reuters. În propun

Rishi Sunak convoacă alegeri legislative la 4 iulie, Partidul Laburist, favorit

News.ro acum 10 ore
Premierul britanic Rishi Sunak a anunţat miercuri alegeri legislative la 4 iulie, punând astfel capăt multor luni de speculaţii pe tema datei acestui scrutin în care opoziţia laburistă este larg favorită, relatează AFP. Acest scrutin era aşteptat in

Roland Garros: Cristina Dinu a trecut în turul trei al calificărilor. Miriam Bulgaru, eliminată

News.ro acum 9 ore
Jucătoarea română de tenis Cristina Dinu s-a calificat miercuri în turul al treilea preliminar al turneului de la Roland Garros. Miriam Bulgaru a ieşit din turul doi al calificărilor. Cristina Dinu (31 de ani, locul 229 WTA) a înfruntat-o în turul a

Bombă de aviație de 100 de kilograme, descoperită în timpul unor lucrări de excavare, în municipiul Satu Mare

G4Media acum 27 minute
Bombă de 100 de kilograme, descoperită în timpul unor lucrări de excavare. Pompierii pirotehnicieni au ridicat muniţia și au depozitat-o în condiţii de siguranţă, în vederea distrugerii, anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio Cluj. Bomba

Țările baltice vor cere la summitul NATO un prag minim al bugetelor pentru apărare de 2,5% din PIB

HotNews acum 9 ore
Miniştrii apărării din statele baltice (Lituania, Letonia şi Estonia) au anunţat miercuri că la summitul NATO din iulie le vor cere aliaţilor creşterea la cel puţin 2,5% din PIB a bugetelor apărării statelor membre, relatează agenția de știri EFE, c

Vremea

București
acum

14°
joi

14°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/24°
dum.

13°/24°
Iasi
acum

13°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

13°
joi

13°/19°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

12°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/24°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

15°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/23°