Cei doi români ucişi sâmbătă în Cipru în cadrul unui atac în stil mafiot veniseră pe insulă cu doar zece zile înainte, pentru a lucra ca bodyguarzi ai unui om de afaceri local, potrivit televiziunii publice, citate de Cyprus Mail, în ediţia electronică de duminică.
Cinci bărbaţi - trei ciprioţi şi doi români - au fost ucişi sâmbătă în stil mafiot în centrul staţiunii turistice Ayia Napa. Victimele cipriote au fost identificate ca Philippos Loucaides, în vârstă de 33 de ani, Marios Karaolis, în vârstă de 28 de ani, ambii din Nicosia, şi Giorgos Georgiou, în vârstă de 35 de ani, din Paralimni. Patru dintre victime făceau parte din echipa de securitate a unui cunoscut om de afaceri din districtul Famagusta, în timp ce al cincilea, Karaolis, era prieten cu ceilalţi.
Doi români, gărzi de corp ale unui om de afaceri, au fost împuşcaţi mortal în Cipru
Numele celor doi români, în vârstă de 25 şi, respectiv, 33 de ani, urmează să fie confirmate de Interpol. Ambasadorul român în Cipru a fost informat imediat în legătură cu aceste crime, în timp ce televiziunea publică a anunţat sâmbătă că românii sosiseră pe insulă cu doar zece zile în urmă, potrivit Mediafax.
Poliţia cercetează toate pistele, lansând o anchetă extinsă la toate districtele, cu zeci de persoane chemate la interogatoriu. Forţele de ordine cred că aceste crime ar putea fi legate de rivalitatea dintre oraşe.
Ministrul Justiţiei Loucas Louca a respins acuzaţiile potrivit cărora prezenţa poliţiei în Ayia Napa s-a redus deoarece majoritatea forţelor sunt folosite pentru preşedinţia UE. „Au fost elaborate deja planuri, dar preşedinţia noastră încă nu a început, dar am făcut toate planurile necesare pentru a ne asigura că măsurile pe care le adoptăm sunt eficiente", a afirmat acesta.