Mesajul a fost trimis. Multumesc!

START LA EXAMENE Peste 190.000 de absolvenţi de gimnaziu vor susține luni proba la română de la evaluarea naţională

Publicat in Adevarul, duminică 24 iunie 2012 ·

Elevii clasei a VIII-a vor participa luni la prima probă din cadrul evaluării naționale. Examenul la limba și literatură română se va desfășura începând cu ora 9.00. Testarea va fi susținută de 190.291 de elevi, în 4.516 școli.

Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS) informează că proba la limba și literature română a evaluării naționale va avea loc luni, începând cu ora 9.00. Accesul elevilor în săli este permis cel mai târziu cu 30 de minute înainte de începerea examenului, respectiv până la ora 8.30, în fiecare zi în care se desfăşoară probele scrise. Evaluarea naţională se desfăşoară, anual, într-o singură sesiune, precizează MECTS.

Centrul Naţional pentru Evaluare şi Examinare (CNEE) a elaborat 10 variante de subiecte, în conformitate cu programa pentru evaluarea naţională la clasa a VIII-a şi cu modelul evaluărilor internaţionale. Subiectele au un nivel mediu de dificultate şi permit rezolvarea lor în 120 de minute.

Extragerea variantei de subiect va avea loc în dimineaţa zilei de 25 iunie, aceasta urmând să fie transmisă către toate cele 1.387 de inspectorate școlare județene.

După finalizarea fiecărei probe scrise a evaluării naţionale, CNEE va publica pe site-ul oficial (http://subiecte2012.edu.ro) atât varianta extrasă, cât şi baremul de evaluare şi de notare pentru disciplina corespunzătoare.

Copiatul, taxat sever

„Sălile în care se susţine examenul vor fi, în prealabil, adaptate astfel încât elevii să fie aşezaţi câte unul în bancă, în ordine alfabetică. Pe uşa fiecărei săli se va afişa lista nominală cu elevii, dar şi avertismentul prin care se anunţă că este strict interzis accesul cu materiale ajutătoare, mijloace electronice de calcul sau de comunicare. Frauda şi tentativa de fraudă atrag după sine eliminarea din sală şi acordarea notei 1 la lucrarea respectivă. Supraveghere

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Caz de malarie în București. Pacientul nu a călătorit recent în străinătate

HotNews acum 31 minute
Ministerul Sănătății a anunțat că a fost confirmat un caz de malarie în București, la o persoană care nu a fost în străinătate în ultima perioadă. Toate cazurile de malarie înregistrate în acest au apărut, până acum, la persoane care au călătorit în

Un judecător a BLOCAT ordinul lui Trump de limitare a dobândirii cetățeniei prin naștere /Acțiunea este în contradicție cu decizia Curții Supreme

Gandul acum 43 minute
Un judecător federal a blocat joi, în pofida unei decizii a Curții Supreme de Justiție, ordinul emis de președintele Donald Trump prin care ar fi limitat dreptul la cetățenie al copiilor născuți în familii de imigranți aflați în ilegalitate. Judecăt

Trei incendii de vegetație lângă A2. Traficul pe autostradă a fost deviat

Mediafax acum o ora
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe autostrada A2 București-Constanța, pe tronsonul kilometric 50 (loc. Sărulești) – 60 (loc. Lehliu), sensul spre București, județul Călărași, trei incendii de vegetație s

Parlamentul European respinge moțiunea de cenzură împotriva Comisiei Europene

Ziua Constanta acum 6 ore
Cu 175 voturi pentru, 360 împotrivă și 18 abțineri, Parlamentul European a respins joi o moțiune de cenzură împotriva Comisiei Parlamentul European a respins joi, 10 iulie, moțiunea de cenzură înaintată împotriva Comisiei Europene, condusă de Ursula

Tânără arestată preventiv la Timișoara pentru omor calificat, după ce şi-a abandonat copilul nou născut în toaletă, iar micuțul a decedat

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare O tânără de 31 de ani din Timişoara a fost arestată preventiv, după ce şi-a abandonat copilul în toaletă, imediat după ce l-a născut. Ajunşi la faţa locului, medicii au constat decesul bebeluşului. F

Starmer şi Macron îndeamnă la creşterea presiunii asupra lui Putin prin noi sancțiuni pentru a obţine un armistiţiu

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Prim-ministrul britanic Keir Starmer şi preşedintele francez Emmanuel Macron au îndemnat joi la creşterea presiunii asupra preşedintelui rus Vladimir Putin prin noi sancţiuni, pentru a obţine un armi

Primul tren electric adus în România, vandalizat la nici un an de la intrarea pe traseu

Adevarul acum 14 minute
Primul tren electic nou din România a fost vandalizat, la nici un an de la intrarea pe traseu, a anunțat secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionut-Cristian Savoiu.

Doar doi elevi din mediul rural au obținut media 10 la Evaluarea Națională 2025. Ce arată datele

HotNews acum 7 ore
În total, 85 de elevi au obținut medii de 10 la Evaluarea Națională, după rezolvarea contestațiilor. Dintre ei, doar doi sunt din mediul rural – respectiv din județele Iași și Ilfov, scrie site-ul Edupedu. După rezolvarea contestațiilor, numărul med

Alertă de securitate în Lituania. Premierul și președintele parlamentului, evacuați de urgență FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 32 minute
O dronă, aparent artizanală, a intrat în spațiul aerian al Lituaniei dinspre Belarus și s-a prăbușit joi, 10 iulie, în apropierea unui punct de control la frontieră, ceea ce a provocat o alertă de securitate la Vilnius, unde premierul lituanian, Gin

Compania aeriană Blue Air a intrat în faliment

Ziua Constanta acum 5 ore
Compania aeriană low-cost Blue Air, deținută acum de stat și aflată până de curând în insolvență, a intrat în faliment. Instanța a dispus deschiderea procedurii falimentului față de compania Blue Air Aviation, informează Profit.ro. Decizia de a iniț

Vremea

București
acum

24°
joi

14°/29°
vin.

18°/29°
sâm.

18°/33°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

20°
joi

18°/27°
vin.

15°/25°
sâm.

15°/31°
dum.

16°/34°
Constanta
acum

26°
joi

17°/29°
vin.

15°/24°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

13°/19°
vin.

14°/21°
sâm.

12°/25°
dum.

15°/30°
Timisoara
acum

18°
joi

15°/23°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
dum.

18°/35°