În octombrie 1944, după două luni de lupte de stradă, Revolta din Varşovia era reprimată de hitlerişti. Înfuriat de îndrăzneala polonezilor, Hitler ordonă ca oraşul să fie distrus. După Război însă, polonezii au început să reclădească, să îşi refacă oraşul vechi, din cenuşă să reapară fiecare clădire bombardată, incendiată. A fost nevoie de 30 de ani pentru această muncă eroică, Stare Miasto fiind acum protejat UNESCO.
Dar ochiul suporterului sau al unui turist obişnuit mai prinde ceva din memoria colectivă imprimată nu doar în clădiri refăcute, ci şi în monumentele comemorative: ororile hitleriste au fost „dublate” de cele sovietice şi bolşevice. Un astfel de simbol îl poţi regăsi în parcul Grădinilor saxone. Aici se află Mormântul Soldatului Necunoscut, fiind străjuit în permanenţă de militari de gardă. Grob Nieznanego Zolnierza conţine şi urne de la mormintele ofiţerilor polonezi ucişi de Armata Roşie la Katyn. Întregul ansamblu este un „rest” din fostul Palat saxon distrus de nazişti.
Din respectul faţă de înaintaşi, un patriotism cultivat din generaţie în generaţie, începe totul într-o societate care se prezintă cu demnitate în marea Carte a Neamurilor. Insist pe aceste detalii pentru că turismul (fie el şi în forma unei delegaţii de presă) nu este o goană de shopping şi nici o leneveală la terase. Boeme, dar liniştite de regulă, după firea localnicilor, agitate însă în aceste zile fierbinţi de fotbal. Revărsarea suporterilor din toată Europa (ruşi, spanioli, greci etc.) creşte PIB-ul şi colorează atmosfera. Sunt şi riscuri, dar Poliţia a împânzit capitala şi trebuie să ai curaj nebun sau alcoolemie ridicată pentru a-i provoca. Şi totuşi, dacă nu vrei să ai de-a face cu gălăgia specifică acestor zile, te poţi refugia în Parcul Lazienki, de exemplu. Este unul dintre cele mai mari parcuri din Europa: are palate, canale, pavilioane, grădini, concerte