Starea de sănătate a fostului premier Adrian Năstase va fi evaluată mâine de o comisie medicalæ multidisciplinaræ. Comisia se va întruni în cursul zilei de mâine, pentru a se vedea evoluţia stării sale de sănătate, în urma operaţiei la care a fost supus, a declarat, pentru AGERPRES, profesorul doctor Ioan Lascær, øeful Departamentului de chirurgie plasticæ øi reparatorie al Spitalului Floreasca.
"Comisia va face o evaluare pentru cæ, pe lângæ problema chirurgicalæ, pacientul are øi multe probleme nechirurgicale, care sunt destul de complexe", a precizat, duminicæ, prof. dr. Ioan Lascær, cel care l-a øi operat pe fostul prim-ministru.
În ceea ce priveøte un eventual transfer al pacientului într-o unitate din sistemul penitenciar, prof. dr. Ioan Lascær a subliniat cæ, din punct de vedere al deontologiei medicale, responsabilitatea revine medicului care l-a operat.
El a explicat cæ a fost o plagæ cu distrugere tisularæ, au fost pulberi øi existæ riscul de a dezvolta infecflii, adæugând cæ trebuie luatæ în calcul siguranfla pacientului.
Fostul premier Adrian Næstase a fost operat joi dimineaflæ, la Spitalul Floreasca din Capitalæ, dupæ o tentativæ de suicid. Înalta Curte de Casaflie øi Justiflie l-a condamnat definitiv, miercuri, pe Adrian Næstase, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul "Trofeul calitæflii".
Starea de sănătate a fostului premier Adrian Năstase va fi evaluată mâine de o comisie medicalæ multidisciplinaræ. Comisia se va întruni în cursul zilei de mâine, pentru a se vedea evoluţia stării sale de sănătate, în urma operaţiei la care a fost supus, a declarat, pentru AGERPRES, profesorul doctor Ioan Lascær, øeful Departamentului de chirurgie plasticæ øi reparatorie al Spitalului Floreasca.
"Comisia va face o evaluare pentru cæ, pe lângæ problema chirurgicalæ, pacientul are øi multe p