Ministrul de Interne Ioan Rus a explicat circumstanţele telefonului dat lui Adrian Năstase, în seara de miercuri, 20 iunie, atunci când acesta a încercat să se sinucidă, după aflarea sentinţei finale în dosarul Trofeul Calităţii.
"Am discutat împreună cu comanda Poliţiei Române care este procedura. Am zis că ar fi elegant să discutăm cu dânsul, pentru că este un fost prim-ministru. Uitându-mă în jur cine ar putea să-l sune, singurul eram eu. Nu la orice mandat sunt 100 de televiziuni afară, nu la orice mandat peste jumătate de oră apare pe CNN. Am întrebat comanda Poliţiei Române dacă încalc vreo lege, dacă îl sun pe Adrian Năstase. Nu încălcaţi nicio lege, mi s-a spus. Tot împreună cu Poliţia am decis să nu creăm un spectacol, să nu aducem maşini de poliţie, cu sirene", a declarat ministrul de Interne Ioan Rus într-o emisiune de la Realitatea TV.
"Adrian Năstase nu a fost condamnat la moarte. Are doi ani cu executare. Să-i smulgem perfuziile, ce să-i facem?", a spus Ioan Rus, referindu-se la insistenţa anumitor persoane care cer mutarea deîndată a lui Năstase la penitenciar.
Ioan Rus i-a răspuns şi solicitărilor Monicăi Macovei de a-şi prezenta demisia. "Dreptul să-mi ceară demisia îl are oricine, dar valoarea activităţii mele se analizează în altă instanţă decât Monica Macovei", a spus Rus.
Ioan Rus a recunoscut că a greşit când a declarat că Adrian Năstase a început executarea pedepsei, aflându-se în spital. El a declarat că a doua zi, a solicitat Tribunalului Bucureşti un punct de vedere oficial, iar instanţa a lămurit problema, motivând că din moment ce toate procedurile privind mandatul de aducere nu au fost încheiate, Adrian Năstase nu poate fi considerat în arestul Poliţiei. Rus a mai declarat că a fost retrasă paza de la salonul lui Năstase şi au mai rămas numai câţiva poliţişti.
"A fost singurul moment din existenţa mea î