Ani de zile am fost sătuli de citate, dar acum mă văd nevoit s‑o citez pe nevasta unui prieten: „Fir‑ar ea de băutură!” Această formulă de blestem o mai folosim şi noi, bărbaţii, a doua zi, dimineaţă, când vedem totul în ceaţă. Şi‑avem o faţă…
Pentru mulţi din bărbaţi, băutura este un elixir, dar nu elixirul vieţi, pentru că, în cursul dimineţii se lasă cu rău…”Ce elixir? Sictir! Fir‑ar ea de băutură, nu mai pun un strop în gură!”
Amicul meu, Ionel Cocârţ, m‑a invitat aseară la un pahar, spre a „studia” cauzele ce‑i determină pe bărbaţi să meargă la restaurant, bar, crâşmă, bodegă, birt, bistro etc. (numai semantic, câte denumiri au localurile frecventate de adepţii lui Bachus!). ‑ Uite ce păţesc eu, zice Ionică. Ies cu colegii de la serviciu şi trecem pe la „una mică”, pentru că, în staţia de autobuz este un mic birt şi…ba nu vine maşina, ba începe să plouă şi nu avem unde ne adăposti, sau e prea frig şi trebuie să ne încălzim, sau un coleg împlineşte o anume vârstă.
Ocazii găseşte omul din te miri ce cauze: ba un sfânt, ba că i‑a născut cuiva nevasta, ba că i‑a murit soacra, mai o avansare, mai o reuşită a copilului la facultate, că i‑a fătat scroafa, că a murit capra vecinului, că a împlinit 50 de ani, că a împlinit 100 kg, ce mai, motive sunt o mie! ‑ Aşa păţesc şi eu. Mă lasă şeful să plec mai devreme…”Nu dai şi tu ceva?”, e zi de salariu, automat ne‑am adunat la barul din colţ şi, dă unul un rând, dă al doilea, dă al treilea şi‑mi vine şi mie rândul să dau ceva. Şi, tot aşa, se creează cercul vicios, din care nu poţi să ieşi. E o roată din care nu poţi să scapi.
Cocârţ turnă deja al treilea pahar de vodcă. La al patrulea, am vorbit de vreme, la al cincilea de vremuri, la al şaselea de fotbal, la al şaptelea, am bârfit colegii şi vecinii, la al optulea am vorbit de femei. La al noulea, n‑am mai putut vorbi. Când a venit nevasta prietenul
