Preşedintele a preferat Consiliile Europene, dar a cam uitat de legătura noastră cu lumea.

Cu toată scrisoarea în termeni ameninţători trimisă către premier, preşedintele Băsescu a pierdut partida reprezentării la Consiliul European. Trebuie spus însă că preşedintele şi-a pregătit demult acest eşec, şi cu o tenacitate demnă de o cauză mai bună. Poate că multora li se va părea surprinzător, dar la cinci ani şi jumătate de la aderare, România nu are un act normativ care să stabilească modul în care se formează mandatul de reprezentare la Consiliul European. Implicarea Guvernului şi a Parlamentului în acest proces sunt lăsate, practic, la voia întâmplării. Ce să mai spunem despre grupurile interesate din societate - cine să le mai ceară părerea?

De fapt, preşedintele Băsescu a făcut exact ceea ce reproşează acum Executivului: a confiscat dialogul la vârf între România şi partenerii europeni. Parlamentul a fost ca şi inexistent. Guvernele fidele s-au mulţumit cu un joc pe plan local, până într-acolo încât mulţi miniştri obişnuiau să lipsească de la Consiliile ministeriale, lăsând această corvoadă pe seama unor secretari de stat, atunci când nu o lăsau direct Reprezentanţei României la Uniunea Europeană. Multă vreme, România nu a avut nici măcar un Minister al Afacerilor Europene. S-a înfiinţat târziu, în toamna anului 2011, la presiunile Comisiei Europene, pe când absorbţia fondurilor era aproape compromisă. Hotărât lucru, România nu a fost deloc în aceşti ani un exemplu în privinţa felului în care şi-a susţinut interesele în Uniunea Europeană! Iar preşedintele a ratat şansa de a pune într-un cadru instituţional relaţia României cu Europa, atunci când avea guverne fidele şi o majoritate parlamentară. În locul mecanismelor democratice a ales jocul individual şi cutuma. Şi a pierdut.

Preşedintele a ratat însă şi într-un alt plan, mult mai important.