An de an, turneul de la Wimbledon oferă meciuri și povești excepționale, care contribuie la patrimoniul unui turneu care se confundă cu istoria tenisului. O selecție a acestor momente este foarte dificil de făcut, dar ne-am oprit la trei partide fantastice, despre care probabil că nu există fan care să nu fi auzit sau văzut măcar un crâmpei din meci.

I. John Isner – Nicolas Mahut, 2010, turul 1, 6-4, 3-6, 6-7, 7-6, 70-68

Meciul meciurilor, o colecție de superlative care, cel mai probabil, nu vor fi depășite prea curând, dacă vor fi depășite vreodată. Isner – Mahut este bucățica de istorie despre care toată lumea vorbește, care a devenit aproape un substantiv comun atunci când un alt joc se prelungește mai mult decât media obișnuită. Cei doi jucători au făcut o promovare cu totul și cu totul originală tenisului, intrând pentru totdeauna în cartea de onoare a acestui sport, într-un mod pe care nu ni-l închipuiam posibil. Pe lângă sumedenia de recorduri stabilite, e impresionantă fantastica putere fizică, dar mai ales mentală, a celor doi jucători, care au trecut prin nenumărate momente critice de-a lungul meciului.

(...)

II. Roger Federer – Andy Roddick, 2009, finala, 5–7, 7–6 (6), 7–6 (5), 3–6, 16–14

O finală incredibilă, de poveste, de neimaginat, orice adjectiv vreți voi. Mai cu seamă dat fiind contextul și așteptările. Federer trăia o vară istorică pentru el. Un an început crunt, cu dramaticul eșec de la Australian Open, care l-a făcut să plângă în timpul festivității de premiere, a continuat însă de-a dreptul senzațional, elvețianul cucerind, în sfârșit, mult râvnitul titlu de la Roland Garros, iar, ulterior, după Wimbledon, el devenind tătic. Câteva săptămâni mai târziu, și pe fondul absenței lui Nadal din turneu, Federer se vedea pus în fața unei situații de invidiat, aceea de a depăși recordul de Slam-uri al lui Pete Sampras