Rezultatele alegerilor prezidenţiale din Egipt în care s-au înfruntat, în turul al doilea, Mohamed Mursi, candidatul Frăției Musulmane, şi Ahmed Shafiq, fostul premier al lui Hosni Mubarak, au fost anunţate în această după-amiază, de către președintele Comisiei Electorale Prezidențiale. Zeci de mii de manifestanți adunați în Piața Tahrir din Cairo
Sursa: Reuters Președintele comisiei electorale, Farouq Sultan
Sursa: Reuters Oamenii așteaptă rezultatele alegerilor prezidențiale
Sursa: Reuters Un suporter al candidatului prezidențial Ahmed Shafiq lovește un afiș cu adversarul acestuia, Mohamed Morsi
Sursa: Reuters
UPDATE 19: Cu 13.230.131 de voturi (51,73%) faţă de 12.347.380 (48,27%) ale rivalului său Ahmad Shafiq, Mohamed Morsi devine primul preşedinte ales al Egiptului după plecarea lui Hosni Mubarak, în februarie 2011.
Morsi, un inginer în vârstă de 60 de ani, absolvent al unei universităţi americane, este primul islamist care ajunge preşedinte în cea mai populată ţara arabă. Deşi legitimat prin votul popular, viitorul preşedinte va dispune de o marjă de manevră foarte redusă în faţa Consiliului Suprem al Forțelor Armate, aflat la comanda statului.
Armata a recuperat puterea legislativă, dizolvând la mijlocul lunii iunie Adunarea, controlată de islamişti. Ea a promis însă să predea, înainte de 30 iunie, puterea executivă noului preşedinte ales.
UPDATE 18: Liderul militar egiptean, Hussein Tantawi, l-a felicitat pe Mursi pentru victoria sa, potrivit postului de televiziune Nile News TV.
La câteva ore după anunțarea rezultatelor, Mursi a demisionat din toate funcțiile deținute în Frăția Musulmană, inclusiv din postul de președinte al Partidului Libertate și Justiție, așa cum a promis că va face în ajunul acestei victorii.
Mursi a promis că mandatul său va fi unul