Poate că în zile mai puțin călduroase, subiectul ar fi fost dezbătut de dimineața până seara, am fi avut parte de declarații peste declarații, de luări de poziții și de contra-insulte pe măsură. Mai mult sau mai puțin inspirate. Așa, am ajuns ca situația să-i irite mai mult pe francezi decât pe cei vizați, românii.
Despre ce e vorba? Un sindicat francez din domeniul educației este revoltat de unul dintre subiectele de drept din acest de la bacalaureatul francez pentru Științe și Tehnologia Managementului, care sună astfel: ”Prezentați formalitățile pe care trebuie să le îndeplinească un marochinier care vrea să își protejeze timp de 20 de ani marca de falsificatorii care operează în România”. Pe bună dreptate, membrii sindicatului în cauză consideră că adăugarea ”care operează în România” nu era necesară și că, în același timp, este insultătoare.
Bun, Ministerul Afacerilor Externe a cerut ceva clarificări, ministrul Educației (interimarul nostru) a zis și el ceva, dar nimic din marea iritare națională cu care au fost primite declarațiile de ”iubire francofonă” precedente. Să ne fi părăsit, brusc, peste noapte, simțul patriotic?
Eu zic că nu. Și că nici căldura nu poartă vina apatiei. Ci, mai degrabă, o anumită imunitate pe care am dobândit-o în ultimele săptămâni (sper să fie o stare trecătoare) față de insulte. Pentru că ne-au fost servite zilnic, cu polonicul, tranșe de insulte din partea onor compatrioților noștri cocoțați în cele mai importante funcții din stat, încât văzând gogomănia celor care se ocupă de educația francezilor nu ne rămâne decât să zâmbim amar și să-i compătimim pe adolescenții care trebuie să răspundă la întrebarea în cauză. Pentru că, sincer, nu văd ce formalități pot proteja mărcile marochinierilor din Hexagon de dibăcia și ingeniozitatea ”meseriașilor” români.
Pentru că falsificarea a orice e marele nostru sport nați
