Era tocmit să fugă 21 de kilometri, dar a mai băgat o fisă. Aşa a ajuns maratonist! La Atena, în 2004, era primul. Un nebun l-a luat la bătaie în timpul cursei. A terminat pe trei, dar nu a muşcat pe nimeni. I-au dat medalia “Pierre de Coubertin” pentru sportivitate şi fair play
Leoarcă. Mai avea puţin. Ha, ha, bună gluma! Şase kilometri însemnă “puţin?” Pentru un om care transpiră şi cînd bate şniţele, era mult, pentru el, nu… Ajunsese primul la kilometrul 35. N-avea un avans prea mare, undeva la 20, poate 25 de secunde, dar, la un maraton, e ceva…
Concursul de la Atena, proba probelor. Patria atletismului. Cum ajunsese aici? Da, chiar, cum ajunsese? Se născuse în Cruzeiro do Oeste, Parana, Brazilia. Familia, sărmană, încă şase fraţi. Visul lui era să devină fotbalist. În patria carioca, te poţi gîndi la altceva?
La 14 ani, un antrenor pusese ochii pe el. L-a tras de pe iarbă, l-a dus pe tartan… Aruncă un ochi în spate… Urmăritorii sînt ţinuţi la respect… Aşa, unde ramăsese? A, da! În 1994 era “iepure” la Maratonul de la Reims. Ştiţi dumneavoastră, ăia de aleargă în faţă ca să dea ritmul. Avea contract pînă la kilometrul 21. Cînd a ajuns acolo, a început să-i placă. S-a gîndit să mai bage o fisă. A ajuns la 30 de km. A terminat pînă în două ore şi douăzeci de minute, adică şmecher. A devenit maratonist…
A ajuns la Atlanta, la Tokyo, la… Brazilienii nu prea erau renumiţi la aşa ceva. Un fotbal, un volei, un jiu-jitsu. Astea da, dar alergarea…
A crezut că moare la Santo Domingo
S-a găsit cu antrenorul Ricardo D’Angelo, miez de miez. Au început pregătirea pentru Atena. Pînă la greci, a trebuit să ia startul la Santo Domingo. Doamne, ce căldură! Şi ce umiditate, două într-una, ca şamponu’ la ofertă. A fost prima oară cînd s-a gîndit la abandon. A trecut peste…
Acum e la cinci – şase kilometri de finiş. E cu gîndul la scrisoarea p
