Un avion de mici dimensiuni (Ikarus C 42) al Aeroclubului Român s-a prăbuşit duminică după-amiază în localitatea Şiria din judeţul Arad.
‘Duminică, în jurul orei 19,00, un avion de mici dimensiuni aparţinând Aeroclubului Român a căzut pe o casă de pe strada Tudor Vladimirescu din comuna Şiria. Avionul venit în viteză s-a înfipt, practic, în acoperişul casei respective. Primii care s-au deplasat la faţa locului au fost cei de la Serviciul de Voluntari pentru Situaţii de Urgenţă din Şiria, pentru a lua măsuri în vederea evitării producerii unui eventual incendiu. Ulterior a ajuns şi un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă din Arad, medicul constatând, din păcate, decesul pilotului. În vârstă de circa 40 de ani, era din Arad, fiind membru al Aeroclubului Român şi efectua un zbor de antrenament‘, a declarat duminică, pentru Agerpres, comisar-şef Nicolae Bătrân, comandantul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad.
Avionul de mici dimensiuni care s-a prăbuşit, duminică seară, la marginea localităţii Şiria, din judeţul Arad, a rămas agăţat în grinzile casei în construcţie, în timp ce pilotul a căzut în holul locuinţei respective, el fiind mort.
Ofiţeri din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Arad vor incerca sa stabileasca cauzele evenimentului. De menţionat că până în anul trecut, filiala din Arad a Aeroclubului Român a avut sediul pe aeroportul din Arad, mutându-şi sediul lângă Şiria, pe un aeroport privat, cu pistă de iarbă, care funcţiona acolo. Mutarea Aeroclubului la Şiria a fost necesară pentru a face loc serviciului SMURD regional, care funcţionează acum pe Aeroportul din Arad.
Un avion de mici dimensiuni (Ikarus C 42) al Aeroclubului Român s-a prăbuşit duminică după-amiază în localitatea Şiria din judeţul Arad.
‘Duminică, în jurul orei 19,00, un avion de mici dimensiuni aparţinând Aeroclubului Român a căzut pe