Competiţia internă va începe la 21 iulie, iar echipele prim-divizionare mută de zor pe piaţa transferurilor.
Alexa pleacă, Duarte rămâne. Rapid se va despărţi de mijlocaşul venit anul trecut de la Poli Timişoara. Alexa va juca în Cipru, la Anorthosis Famagusta, unde antrenor e Roni Levy. La Rapid va rămâne însă Rui Duarte, care s-a înţeles pentru prelungirea contractului. Echipa lui Copos îşi va afla azi adversarul din turul trei preliminar al Ligii Europa.
Dinamo importă din Burkina Faso. În vreme ce Djakaridja Kone ezită să continue printre „câini", un alt fotbalist din Burkina Faso a venit la Bucureşti. Paul Koulibaly are 26 de ani şi a jucat fundaş stânga în liga a treia belgiană. Dinamo îl poate vedea la lucru în amicalul de lux, de la 28 iunie, contra lui Şahtior Doneţk.
Petrolul a adus un haitian. Primul fotbalist transferat de Mircea Rednic de când e antrenor la Petrolul, provine tocmai din Haiti. Jean Sony Alcenat poate fi atât fundaş, cât şi mijlocaş dreapta şi are 33 de selecţii la naţionala ţării lui. Petrolul a învins sâmbătă într-un amical pe Progresul Cernica, scor 8-1.
Gabi Matei, pe tuşă încă două luni. Fotbalistul, care a jucat numai 118 minute într-un an şi jumătate pentru Steaua, are nevoie de o nouă pauză. Gabi Matei va mai lipsi două luni de pe gazon. Fără el, Steaua a învins sâmbătă pe Basel, scor 4-2, goluri: Florin Costea, Nikolici, Rocha, Rusescu.
Bătaie pe Eric. Rapid, Dinamo şi CFR Cluj concurează pentru semnătura brazilianului Eric. Fostul jucător de la Gaz Metan Mediaş a fost declarat jucător liber, după ce ucrainenii de la Karpati Lvov nu i-au plătit salariul timp de trei luni şi poate merge gratis la orice echipă.
Ceahlăul şi Petrolul, prezentări cu AEK Atena
Grecii de la AEK Atena, locul 2 în campionatul elen, vor juca două amicale în România. Pe 13 iulie, AEK me