Alexandru Mihai este în clasa a V-a, iar profesorul lui îl apreciază pentru cât de mult învaţă şi munceşte în gospodărie.
În pelegrinările noastre în sărăcia mediului rural, ne-am oprit în comuna Poiana, judeţul Dâmboviţa.
Aveam să găsim şi aici condiţii materiale precare pentru copiii ce încearcă să ţină pasul cu şcoala. Aşa l-am întâlnit pe Alexandru Mihai, un băiat de 12 ani, a cărui timiditate e dublată de mult bun simţ.
Ne-a povestit copilaria lui în comuna Poiana şi despre marea lui şansă de a fi remarcat de învăţătoarea Maria Mitroi, care i-a trezit interesul pentru cărţi. Am aflat de la doamna învăţătoare că lecţiile de la şcoală erau apoi continuate cu corectarea comportamentului.
L-a învăţat şi l-a antrenat cum să meargă. La ţară, copiii au un mers specific, defectuos, fiindcă mai tot timpul sunt încălţaţi în papuci. Aşa se explică aspectul mersului cu picioarele apropiate.
Norocul lui Alex a fost că sora lui a beneficiat de programul şcolar Euro200 şi aşa s-a pricopsit cu un calculator modest, cu ajutorul căruia a început uşor-uşor să-şi dezvolte pasiunea de a picta pe computer.
Lipsurile materiale aveau să se accentueze o dată cu pierderea serviciului tatălui său, şofer de tir. Pentru micuţ a fost o adevărată lovitură sufletească, fiindcă în vacanţe îşi însoţea părintele în curse.
Îl ajuta cum putea el, pregătindu- i sandvişuri, urmărea intinerariul,dar mai ales îl ţinea de vorbă când îl observa obosit de drumurile lungi. Visa să se facă şi el şofer de tir.
Ne spune că nu întelege de ce patronul l-a dat afară pe tatăl său fără să aprecieze ce bine îşi făcea treaba şi că această criză de care tot vorbesc oamenii mari nu e motiv să-l lase pe el şi pe sora lui fără bani.
Noroc cu mama, Cristina Mihai, de meserie croitoreasă. A lăsat toată gospodăria în grija bărbatului şi şi-a găsit servic