Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO: Preşedintele CJ Mureş, Ciprian Dobre, ne promite că vom zâmbi

Publicat in Zi de zi - Mures, duminică 24 iunie 2012 ·

Căldură mare şi la propriu şi la figurat vineri, în Sala Mare a Palatului Administrativ, unde a avut loc ceremonia de instalare a noului preşedinte al Consiliului Judeţean Mureş, Ciprian Dobre. Lideri de partide, parlamentari, primari, şefi de instituţii deconcentrate, ministrul Dezvoltării Regionale, Eduard Hellvig, prefectul judeţului, Alexandru Petru Frătean, oameni de afaceri cu greutate, i, cunoscuţi, familia a fost alături de noul şef al judeţului la depunerea jurământului.

Agitaţia în Sala Mare a Palatului Administrativ a început cu mai bine de o jumătate de oră înainte de anunţatul eveniment. O echipă de tinere, îmbrăcate sobru în costume negre, au asigurat comitetul de primire al invitaţilor veniţi din tot judeţul şi cam din toate domeniile. I-am zărit pe primarii din Târnăveni – Sorin Megheşan, venit în echipă cu viceprimarul Mohamed Barmou, liderul PSD din localitate, Luduş – Cristian Moldovan, Reghin – Maria Precup, Iernut – Ioan Nicoară (am remarcat-o şi pe Simona Turcu, viceprimarul oraşului Iernut), Ungheni – Victor Prodan, Sărmaşu – Ioan Mocean, Nadeş – Ivan Erhardt, Tăureni – Ovidiu Oltean, Cuci – Ilie Şuta, Zau de Câmpie – Dan Iurian, Livezeni – Vasile Tătar, Băla – Mariana Vlad, Gurghiu – Laurenţiu Boar şi alţii; apoi pe o serie de oameni politici – de la liderii UDMR – vicepreşedintele politic la nivel naţional, Borbély László, senatorul Frunda György, fostul preşedinte al CJ Mureş, Lokodi Edita, fiul liderului UDMR Mureş, Kelemen Atilla (n. red. – Kelemen Atilla este în recuperare la Debrecen după ce a fost supus unei intervenţii pe cord), consilierul judeţean Balogh József, la partenerii de alianţă – Dinu Socotar, prim-vicepreşedinte al PC, Ioan Covaciu, fost director al Oficiului Judeţean de Poştă Mureş şi lider în trecut al PC Tîrgu-Mureş, deputatul Vasile Gliga, liderul interimar al PSD Mureş, Ovidiu Dancu, vicepreşedinte al P

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE: Candidatura Dianei Şoşoacă, respinsă de Biroul Electoral Central / Ce spune Şoşoacă / Cinci candidaturi validate / AUR: Respingerea candidaturii Dianei Şoşoacă reprezintă o nouă lovitură dată democraţiei / Anunţul BEC

News.ro acum 2 ore
Candidatura Dianei Şoşoacă a fost respinsă, sâmbătă, de Biroul Electoral Central. BEC a validat cinci candidaturi - George Simion, Elena Lasconi, Lavinia Şandru, Cristian Terheş şi Banu-Muscel John-Ion. UPDATE: ”Astăzi, BEC mi-a validat candidatura

CNA a decis ștergerea unor videoclipuri TikTok care îndemnau la violență împotriva membrilor BEC

Wall-Street.ro acum 16 minute
Întrunit în regim de urgență în ședință publică, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcția de specialitate ca urmare a sesizării Biroului Electoral Central (BEC). Rapoartele cuprind materiale a

Alegeri prezidențiale 2025 Silviu Predoiu, fost nr.2 în SIE și-a depus candidatura în funcția de președinte al României

Ziua Constanta acum 32 minute
Astăzi, 15 martie 2025, candidatura lui Silviu Predoiu, candidatul desemnat din partea Partidului Liga Acțiunii Naționale (P.L.A.N.) pentru funcția de Președinte al României a fost înregistrată de către Biroul Electoral Central (BEC). Silviu Predoiu

Farul Constanța Denis Alibec, în lotul României pentru meciurile cu Bosnia - Herțegovina și San Marino

Ziua Constanta acum 2 ore
Selecționerul echipei national de fotbal a României, Mircea Lucescu, a convocat 26 de jucători pentru startul tricolorilor în preliminariile Campionatului Mondial din 2026 (15 care evoluează în străinătate și 11 din SuperLigă). România susține în ac

Nicușor Dan: „Evident că mi-ar plăcea ca Elena Lasconi să se retragă și USR să mă susțină”

Gandul acum 29 minute
Nicușor Dan a declarat, sâmbătă, într-o intervenția la Digi 24 că i-ar plăcea ca Elena Lasconi să se retragă din cursa prezidențială și USR să îl susțină, scrie Mediafax. Deși cei doi au avut o întâlnire „prietenoasă” acum o lună și jumătate, în car

UPDATE - Candidatura lui Victor Ponta, contestată la Curtea Constituţională – Este acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat / Şedinţă la ora 17.00

News.ro acum 2 ore
Candidatura lui Victor Ponta a fost contestată la Curtea Constituţională, acesta fiind acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat. Judecătorii se vor reuni la ora 17.00 UPDATE: ”În data de 15

BEC anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă: Cinci candidaturi înregistrate şi cinci respinse. LISTA

HotNews acum 2 ore
Biroul Electoral Central anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă, precizând că cinci candidaturi au fost înregistrate şi cinci au fost respinse. BEC anunţă că, în şedinţa de astăzi, 15 martie, a adoptat următoarele decizii: Decizie p

BEC sesizează organele de urmărire penală privind listele de susținători ale candidatului independent John-Ion Banu-Muscel

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că, în ședința din 15 martie 2025, a decis sesizarea organelor de urmărire penală cu privire la listele de susținători depuse de candidatul independent John-Ion Banu-Muscel. Biroul Electoral Central (BEC) a a

Ambasadorul Africii de Sud în Statele Unite, declarat "persona non grata" de către secretarul de stat american, Marco Rubio

Wall-Street.ro acum 3 ore
Secretarul de stat american, Marco Rubio, l-a declarat pe ambasadorul Africii de Sud în Statele Unite "persona non grata", acuzându-l în special că îl "urăşte" pe preşedintele Donald Trump. Ebrahim Rasool "alimentează tensiunile rasiale, urăşte Stat

Ilie Bolojan, după summitul virtual convocat de Keir Starmer: Am subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina şi pentru eforturile de asigurare a unei păci durabile şi corecte

News.ro acum 45 minute
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a afirmat, sâmbătă, după summitul virtual convocat de prim-ministrul britanic Keir Starmer, în urma discuţiilor dintre Ucraina şi SUA de la Jeddah, că a subliniat angajamentul României de a continua

Vremea

București
acum

23°
sâm.

14°/24°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

0°/6°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/4°
Constanta
acum

26°
sâm.

12°/26°
dum.

9°/14°
lun.

5°/9°
mar.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-4°/1°
Timisoara
acum

17°
sâm.

11°/19°
dum.

6°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°