Sanzienele, flori mici, galbene-aurii, cu patru petale aszate in forma de cruce, cu miros dulce-imbatator, asemanator cu cel al fanului proaspat cosit sau al mierii de albine, cresc de la campie pana sus, la munte, la altitudinea de 2.500 de metri.

Se pot vedea in covor galben, ca o ploaie de stele, pe coastele insorite, pajisti aride, fanete, poieni, lanuri de grau, margini de padure, drumuri si cai ferate.

In scop terapeutic, se recolteaza doar varfurile inflorite ale tulpinilor, pe toata perioada infloririi, din iunie si pana in septembrie. Desi florile de sanziene au fost folosite ca remediu natural de sute de ani in tratamentul bolilor de ficat, a reumatismului, a bolilor tiroidiene, renale si nervoase, oamenii de stiinta n-au tratat-o, pana acum, cu atentia care poate i s-ar fi cuvenit, de aceea in jurul acestei flori pluteste inca un oarece mister.

Intern, sanzienele se administreaza sub forma de infuzie, macerat, tinctura si pulbere, toate acestea putandu-se prepara in casa. Infuzia se prepara din doua lingurite de planta uscata peste care se toarna o cana de apa fierbinte. Se acopera vasul si se lasa la infuzat doua minute dupa care se strecoara. In caz de nervozitate, epilepsie, isterie, litiaze, impotenta se beau cate doua, trei cani de ceai pe zi. Pentru cancer la limba, laringe, piele si organe genitale se beau cata patru, sase cani de infuzie pe zi.

In caz de afectiuni renale si ale vezicii urinare, nefrite cronice, pielonefrite, insuficienta renala, cancer renal si genital si la bolnavii carora li s-a extirpat un rinichi, se poate bea o infuzie din amestec in parti egale, de sanziene, urzica moarta si splinuta. Sunt recomandate trei, patru cani de ceai pe zi care se bea cu inghitituri mici si rare, pe parcursul a 10, 15 minute.

Maceratul se obtine din sase linguri de planta uscata si maruntita