Caragiale, frate! Curat Kafka. S-a încheiat cea mai plictisitoare campanie electorală pentru locale şi au început adevăratul război politic. Încă nu au fost scoţi la înaintare mentaliştii şi aruncătorii de flăcări violet din priviri, iar dosarele cu praful mai stratificat stau tot la sertar, dar conflictele sunt tot mai amplificate. De departe, meciul dintre Traian Băsescu şi Victor Ponta ţinte capul de afiş. Prima bătălie, cine stă în faţă la Consiliul European. Şi fiecare dintre ei a furat startul şi acum se află în faza de ameninţări. Băsescu ameninţă cu justiţia, USl cu suspendarea preşedintelui. Dar să o luăm metodic.
Premierul Victor Ponta a anunţat că Ministerul de Externe a transmis, miercuri, nu la Consiliul European, ci la Comisia Europeană componenţa delegaţiei României pentru reuniunea de la finele lunii iunie, care îi include doar pe primul-ministru, ministrul Afacerilor Externe şi ministrul Afacerilor Europene, nu şi, evident, pe preşedintele Traian Băsescu.
Preşedinţia a trimis MAE, încă de marţi, o listă cu componenţa delegaţiei României pentru reuniunea Consiliului European din 28-29 iunie, iar în aceasta, ca şef al delegaţiei, era menţionat preşedintele Traian Băsescu.
Surprinză, însă, ministrul de externe, Andrei Marga, susține că la Cabinetul său nu a sosit de la Cotroceni nicio listă cu delegația pentru Consiliul European.
”Noi n-am avut la ora trimiterii la Bruxelles a listei cu participarea pe care am menționat-o, Victor Ponta, ministrul de externe, ministrul afacerilor europene, n-am avut o propunere concurentă, la nivelul ministrului de externe. Dacă ea s-a trimis la alte nivele, cum să zic, mai ascunse, aceasta este o altă treabă, dar la nivelul Ministerului de Externe nu a fost la ora respectivă”, a declarat, sâmbătă, Andrei Marga.
Şi ne mai mirăm de ce se uită suspicioşi europenii la noi şi de ce apar subiecte