Managerul Spitalului Județean de Urgență Alba, Nicoleta Coșarcă a anunțat în cursul săptămânii trecute că, la mai mult de un an de la închiderea spitalului din Ocna Mureș, instituția face demersuri pentru repornirea activității medicale în oraș. Este vorba despre deschiderea unui Centru Medical Multifuncțional în Ocna Mureș, cu 4 specialități. Totodată, aceasta și-a arătat scepticismul în ceea ce privește atragerea de medici specialiști în oraș, din cauza situației economice fără perspective.
„Ne-am dori să deschidem un centru multifuncțional la Ocna Mureș. Din discuțiile pe care le-am avut cu noul primar, i-am propus acest gen de centru, fără personalitate juridică, creat pe 4 specialități: interne, pediatrie, ginecologie și chirurgie. Problema este destul de complicată. Este foarte simplu să spui
Pe de altă parte, potrivit Nicoletei Coșarcă, deschiderea Centrului Multifuncțional ar fi un avantaj major și pentru personalul medical din fostul spital, care a fost redistribuit în spitalul din Alba Iulia și, pentru a-și face datoria, este nevoit să parcurgă zilnic distanța între cele două orașe. „Pragmatic vorbind, personalul de acolo, redistribuit în unitatea noastră, face naveta zilnic de un an de zile. Ar fi ext