Monica Iacob Ridzi, Cristian Poteraş, Gheorghe Falcă sunt doar câţiva dintre politicienii judecaţi de ani de zile în dosare de corupţie. Unii dintre ei aşteaptă primele sentinţe, în timp ce alţii sunt deja la apel. Gândul.info trece în revistă dosarele politicienilor aflate pe rolul instanţelor.
Deputatul PDL Eugen Bădălan a fost condamnat de magistraţii Curţii supreme la 4 ani de închisoare cu suspendare şi aşteaptă pe 29 iunie sentinţa definitivă după recurs. Bădălan, alături de alţi cinci comandanţi ai Statului Major al Forţelor Terestre a prejudiciat bugetul statului cu peste 1 milion de euro în urma încheierii unui contract de predare de tehnică militară scoasă din funcţiune la schimb cu anvelope.
Fostul ministru al Tineretului, Monica Iacob-Ridzi are un dosar pe rolul Curţii Supreme de un an şi două luni. Ea este acuzată, printre altele, de abuz în serviciu contra intereselor publice şi uz de fals. Potrivit procurorilor anticorupţie, în anul 2009, Monica Iacob-Ridzi a atribuit ilegal unor firme private contracte de prestări servicii, sub pretextul unor manifestări dedicate Zilei Naţionale a Tineretului.
Primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, finul preşedintelui Traian Băsescu, a fost trimis în judecată de procurorii DNA în 2007şi încă nu s-a ajuns la o sentinţă defintivă. Tribunalul Alba, prima instanţă, l-a achitat, dar dosarul va fi judecat de Curtea de Apel, iar decizia finală urmează să vină de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Anchetatorii au stabilit că Falcă a primit în 2005 de la două persoane, un imobil cu peste 100 de mii de euro mai valoros decât cel pe care l-a dat la schimb. Diferenţa de bani ar fi fost mită pentru ca primarul să-i ajute pe cei doi presupuşi mituitori să obţină un teren al Consiliului Judeţean Arad, la un preţ subevaluat.
Fostul primar al sectorului 6, Cristian Poteraş a fost