Jurnalul Naţional vă prezintă, mâine, în premieră absolută, Dosarul INTEGRAL al tezei de doctorat a soţiei fostului dictator comunist şi informaţii exclusive despre modul în care aceasta a obţinut titlul ştiinţific.

Cum a reuşit Elena Ceauşescu, o femeie cu o educaţie precară, chiar analfabetă după unii, să ajungă „savantă de renume mondial”, doctor inginer, academician?

În anii ’60 nu era ca în zilele noastre, când „fabricile” de doctorat rezolvă orice, pentru un anume preţ. Dimpotrivă, sistemul comunist de diplome era bine pus la punct şi suficient de rigid pentru ca nu fitecine să obţină titluri ştiinţifice.

Pentru soţia liderului PCR a fost necesară fentarea sistemului şi cooperarea, uneori forţată, alteori chiar benevolă, a unor mari somităţi din chimie – domeniu în care „to'aşa Leana” şi-a ales să „exceleze”. S-au făcut eforturi ca legea şi formalităţile să pară că au fost respectate. Totul a ieşit aşa de bine, încât adevărul integral nu a răzbătut până acum, la 23 de ani şi jumătate de la dispariţia cuplului dictatorial.

Mulţi dintre cei care ar fi putut aduce clarificări, au preferat să se abţină – fie pentru a-şi proteja reputaţia, fie pentru a le-o proteja pe a altora. Pentru istoria Institutului Politehnic Bucureşti, titlul de doctor obţinut de Elena Ceauşescu reprezintă o pată ruşinoasă, poate chiar mai mare decât faptul că, timp de 6 luni, de la finele anului 1951, până la începutul anului 1952, a fost condus de un individ cu patru clase – rectorul Constantin Cârciumaru, tâmplar de sicrie.

Toţi cei patru membri ai Comisiei pentru susţinerea tezei de doctorat a Elenei Ceauşescu sunt trecuţi în nefiinţă, aşa că de la sursa primară nu mai putem afla circumstanţele în care actele din dosar au fost întocmite. Din fericire, însă, există anumite certitudini şi, pornind de la acestea, am obţinut mărturii care creionează un tablou cl