La sfarsitul lunii ianuarie 2006, cand Mircea Geoana se pregatea sa-l debarce pe Adrian Nastase de la presedintia Camerei Deputatilor si sa-l arunce la caini, ii scriam fostului premier urmatoarele randuri:
“Domnule Presedinte, nu o data, in acesti saisprezece ani de cand am revenit in tara, m-am convins ca Romania este blestemata sa-si devoreze propriii copii. Cu cat sunt mai valorosi, cu atat mai adanc isi infige coltii. Spectacolul ultimelor saptamani, al carui erou ati devenit, este cu atat mai dezgustator, cu cat cei care va musca astazi nu conteneau cu linguselile si dovezile de supunere pana mai ieri. In ciuda numeroaselor dezamagiri, am ramas un optimist si cred ca Romania merita o soarta mai buna decat sa incapa pe mana unora care s-au vandut pe o punga de prune. Sunt convins ca binele invinge intotdeauna si adevaratii vinovati vor fi pedepsiti. Aveti un rol important de jucat in istoria acestei nefericite tari. Curaj! Cabala “lor” nu va reusi!
P.S. Apropo de Mister Geoana: sunt sigur ca nu cunoaste proverbul: “Cine rade la urma, rade mai bine…”
Astazi, cand Adrian Nastase zace pe un pat de spital dupa ce a incercat sa comita un act condamnat de religie cu disperarea omului nedreptatit, ajuns la limita suportabilitatii vietii dupa ce a fost haituit, umilit, batjocorit, improscat cu noroi ii trimit aceste randuri semnate de Tudor Arghezi: “(…) l-au prigonit pana in ziua mortii, cand o ultima teroare i-a incovoiat un deget pe tragaciul de revolver si i-a comandat: trage! si el a tras si s-a ispravit (…)” Dumnezeu a vrut ca viata lui Adrian Nastase sa nu se ispraveasca, ci, din contra, abia de acum sa inceapa.
Pe Nastase l-a tradat in primul rand partidul pe care l-a condus cu mana de fier. Pentru ca el a reusit sa struneasca baronii, niste pigmei care nu-i suportau statura, la propriu si la figurat. Oamenii mici, extropiatii au jucat i
