La strand, in piscine acoperite sau chiar pe bloc, in aer liber, iesenii au la dispozitie zeci de variante sa se balaceasca. Arsita ne face sa sfaraim ca niste picaturi pe plita incinsa. O solutie sa ne recuperam buna dispozitie in mijlocul caniculei este sa cautam oazele de apa. Initiativa privata si autoritatile locale au determinat aparitia a zeci de bazine mai mari sau mai mici, pentru buzunare mai pline ori ba, cu diverse pretentii de igiena.
Piscina la inaltime La etajul sapte al blocului Il Primo, situat in spatele rectoratului de la Politehnica, pe strada Melodiei, se afla o piscina din care poti admira cea mai frumoasa panorama a Iasului. Deasupra orasului, feriti de privirile curiosilor, iesenii pot bea un suc ori o bere in piscina sau pe sezlong, privind spre dealul Cetatuii ori spre Palas in timp ce apa le racoreste respiratia. Accesul la piscina costa 30 de lei din care 20 de lei reprezinta consumatia. Bazinul are 7,4 m lungime, 4 m latime si 1,3 m adancime, o piscina mica, dar discreta si unica pe acoperisul orasului.
Instructor personal Piscina acoperita din incinta hotelului Moldova este optiunea completa de racorire. Club Moving a reinventat bazinul de inot, cu dimensiunile de 16/10 m, inconjurat de o zona de relaxare, mobilata cu sezlonguri. Astfel, iesenii se pot bucura atat de practicarea si placerea inotului, cat si de posibilitatea destinderii si relaxarii confortabile. Din brosura de prezentare a piscinei Moldova aflam: “inotul este un excelent mod de a consolida, a revigora si a sculpta corpul. Este solutia cea mai la indemana pentru cei care petrec mult timp la birou sau in masina si acuza dureri de spate”. Club Moving ofera lectii de inot, antrenamente personale si avantajele apartenentei la o comunitate de 138.000 de membri din intreaga lume. Abonamentele la piscina Moldova pot fi folosite si la cluburile Moving din Bucures