Intrarea în insolvenţă a Hidroelectrica nelinişteşte majoritatea creditorilor companiei de stat, care se întreabă când îşi vor putea recupera datoriile. Astăzi, compania a emis un comunicat prin care anunţă că datoriile către bănci nu vor fi anulate sau restructurate.
"Nu este avută în vedere si nu va fi promovată vreo măsură care ar putea afecta parteneriatul Hidroelectrica cu băncile finanţatoare, precum anularea unor datorii, restructurarea unor împrumuturi sau alte modificări ale programelor de creditare/ rambursare aflate în vigoare la data deschiderii procedurii de reorganizare judiciară", scrie în document.
Deficitul de numerar al Hidroelectrica fost de 774,065 milioane lei la finele primelor cinci luni din 2012, ceea ce denotă existenţa unor disfuncţionalităţi care trebuie echilibrate, pentru a permite în consecinţă identificarea unor soluţii economice, în condiţiile legii, pentru o redresare economică rapidă, se mai menţionează în comunicat.
Potrivit comunicatului companiei, activele dedicate Sistemului Energetic Naţional nu vor fi înstrăinate în cadrul procesului de restructurare şi, de asemenea, capacitatea de producţie a energiei electrice nu va scădea.
"Nu este avut în vedere şi nu va fi promovat vreun mecanism de vânzare a
acţiunilor deţinute de Statul Român la acest operator economic. Procedeul de
privatizare avut în vedere este prin emiterea de acţiuni pentru majorarea
capitalului social şi vom utiliza toate mijloacele necesare pentru respectarea
termenelor asumate cu instituţiile financiare internaţionale în ceea ce priveşte
guvernanaţa corporatistă şi listarea pe bursă", scrie în comunicat.
De asemenea, în cadrul procedurii de reorganizare nu va avea loc reducerea forţei de muncă sau a remunerării muncii.
Ce implică reorganizarea companiei
"Hidro