Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Deficit bugetar mai mic în primele cinci luni

Publicat in Adevarul, luni 25 iunie 2012 ·

Conform datelor operative, execuţia bugetului general consolidat în primele cinci luni ale acestui an s-a încheiat cu un deficit de 7,2 miliarde lei, respectiv 1,19 % din PIB, faţă de un deficit de 7,4 miliarde de lei respectiv 1,28% din PIB, realizat în aceeaşi perioadă din 2011.

Veniturile bugetului general consolidat, în sumă de 77,5 miliarde lei, reprezentând 12,8% din PIB, au fost cu 9,6% mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent în termeni nominali şi cu 0,6 puncte procentuale ca pondere în PIB.

Veniturile fiscale au înregistrat în termeni nominali o creştere cu 11,7% faţă de anul precedent, evoluţii favorabile înregistrându-se la taxa pe valoarea adăugată (+6,9%), accize (+8,2%), impozit pe venit (+18,9%), impozit pe profit (+9,7%). O creştere semnificativă se poate remarca în cazul veniturilor din alte impozite şi taxe pe bunuri şi servicii datorită colectării începând cu anul 2012 a contribuţiei pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniu sănătăţii conform OUG nr. 77/2011.

La nivelul administraţiilor locale s-au înregistrat creşteri faţă de anul precedent în cazul veniturilor din impozite şi taxe pe proprietate (+5,0 %).

Contribuţiile de asigurări au fost în valoare de 21,5 miliarde lei, în creştere cu 7,7% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Veniturile nefiscale au fost în sumă de 7 miliarde lei, în creştere cu 6,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Sumele rambursate de Uniunea Europeană în contul plaţilor efectuate din resurse publice au crescut cu 55,0% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Cheltuielile bugetului general consolidat în valoare de 84,8 miliarde lei, reprezentând 14,0% din PIB, au crescut în termeni nominali cu 8,5% faţă de anul precedent, şi cu 0,5 puncte procentuale ca pondere în PIB. Creşterea s-a înregistrat în principal la proiectele finanţate din fonduri UE

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine Dacian Dragoș, universitarul numit de Nicușor Dan judecător la Curtea Constituțională. Este autorul unei demisii cu scântei

HotNews acum 40 minute
Profesor universitar la UBB, Dacian Dragoș a fost numit marți judecător la CCR în locul Liviei Stanciu. Profesorul Dacian Cosmin Dragoș este o personalitate recunoscută în domeniul dreptului administrativ și european, beneficiar al prestigioasei bur

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum o ora
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

VIDEO Emil Boc, către un consilier USR: „Dacă vreți să fiți responsabil, fiți responsabili. Nu papagali și populiști la Cluj, și responsabili la București”. Motivul nemulțumirii

HotNews acum 3 ore
Primarul Clujului Emil Boc, a avut un schimb tensionat de replici cu consilierii USR în ultima ședință a Consiliului Local, pe tema scumpirii tarifelor practicate de Compania de Transport Public (CTP). De la 1 august, prețul biletului pe o singură l

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum o ora
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

Dominic Fritz: „Când industria păcănelelor se revoltă, ştii că măsura e corectă. Mai puțini dependenți de pariuri care își ruinează viața”

Adevarul acum 18 minute
Președintele USR, Dominic Fritz, a precizat marți, 8 iulie, că, acum, industria jocurilor de noroc e „taxată dur", explicând că măsurile luate de guvern în acest domeniu nu doar că aduc 1,6 miliarde de lei în plus la buget, dar ar putea avea ca efec

Poliţiştii caută persoana care a vandalizat plăcuţa cu înscrisuri în limba maghiară de pe Biserica Reformată din Timișoara, unde a slujit Laszlo Tokes

G4Media acum 42 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat necunoscut a distrus plăcuţa cu încrisuri maghiare de pe clădirea Bisericii Reformate, aflată Piaţa Maria, din Timişoara, iar acum poliţiştii îl caută pe acesta, transmite News.ro. Urmăreșt

UE a stabilit cursul de schimb al levei faţă de euro, după intrarea Bulgariei în zona euro, la 1 ianuarie 2026

G4Media acum 55 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Miniştrii de Finanţe ai Uniunii Europene au completat marţi ultimii paşi pentru ca Bulgaria să devină al 21-lea stat membru al zonei euro, de la 1 ianuarie 2026, inclusiv stabilirea cursului de schim

BNR a menținut dobânda-cheie, principalul instrument al politicii monetare, conform așteptărilor. Ce înseamnă asta

HotNews acum o ora
Banca Națională a decis marți păstrarea nivelului ratei dobânzii de politică monetară la 6,5%, într-un context în care pachetul de măsuri de corecție a deficitului bugetar va re-inflama inflația. Analiștii bancari se așteptau la această decizie, exi

Sorin Grindeanu, despre majorările indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM: O consider o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

Gandul acum o ora
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marți, la Giurgiu, întrebat despre creşterea indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM, că el nu a semnat acel document şi că o consideră „o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

Sondaj INSCOP: Cum evoluează românii activitatea lui Nicușor Dan ca președinte

HotNews acum 5 ore
Peste jumătate dintre români spun că sunt parțial sau total de acord cu activitatea lui Nicușor Dan în fruntea statului, în timp aproape 42% își exprimă dezacordul, potrivit celui mai recent sondaj INSCOP Research dat publicității luni, 8 iulie. Nic

Vremea

București
acum

37°
mar.

21°/37°
mie.

18°/35°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/38°
mie.

18°/30°
joi

16°/22°
vin.

14°/24°
Constanta
acum

30°
mar.

20°/30°
mie.

19°/28°
joi

17°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

34°
mar.

17°/34°
mie.

14°/21°
joi

13°/15°
vin.

14°/20°
Timisoara
acum

31°
mar.

16°/31°
mie.

12°/19°
joi

14°/21°
vin.

15°/25°