Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Învingători acasă » Elizabeta Samara şi Andrei Filimon şi-au păstrat titlul de campioni europeni cucerit în 2011

Publicat in Gazeta Sporturilor, luni 25 iunie 2012 ·

Dublul mixt român a cucerit medaliile de aur chiar la Buzău, după o finală pe care au dominat-o în faţa turcilor naturalizaţi Hu Melek şi Bora Vang.

"Sînt fericită", spune Eliza Samara. Andrei Filimon adăugă că a fost greu. Sînt cuvintele vechilor, dar şi noilor campioni europeni la dublu mixt. După Istanbul 2011 a venit Buzău 2012. Cuvinte spuse după ce transpiraţia se uscase şi încordarea dispăruse. După trei zile de meciuri, după antrenamente, după călduri insuportabile, Andrei şi Eliza au putut, în sfîrşit, să zîmbească.

Vineri şi sîmbătă, la Buzău, în sala "Romeo Iamandi", s-au disputat meciurile din cadrul grupelor Campionatului European de dublu mixt. Din 2009, Federaţia Europeană a decis să rupă această probă de celelalte. După două ediţii în Serbia şi una la Istanbul, s-a ajuns şi la Buzău. Timp de două zile şi patru meciuri, Eliza şi Andrei au fost de neînvins, cedînd un singur set.

Cumpăna din semifinale

Ieri, presiunea s-a adunat. S-a ajuns la meciurile eliminatorii. "Sferturi", semifinale şi finala într-o singură zi. În primul meci, de la ora 9:00, cei doi i-au învins pentru un loc în semifinale pe Lucian Munteanu şi Cristina Hîrîci, de care au trecut cu 4-0.

"Un cuplu constănţean, cu care ne pregătim şi la antrenamente, şi chiar glumeam între noi, că am venit pînă la Buzău cînd puteam să jucăm şi în sala de acasă. Ne-a părut rău că am nimerit în această fază a competiţiei, pentru că şi ei ar fi meritat un loc pe podium", a spus Eliza.

Medalia era asigurată, dar ei voiau mai mult. "Am avut ceva probleme cu bieloruşii, pentru că nu ne convine stilul lor. Drept urmare, am intrat în meci prea prudenţi, dar în cele din urmă am ieşit bine", a subliniat Andrei. Cei doi au trecut de Pavel Platonov şi de Alexandra Privalova cu 4-3.

Bucurie moderată

Finala ar putea părea uşoară după scorul de pe tabelă, 4-0. Dar s-a

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 4 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 8 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum 2 ore
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 6 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 6 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 11 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 6 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

18°
dum.

18°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

24°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

16°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

17°
dum.

17°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

20°/36°