Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Jurnalistii BBC, pusi sa scoata bani din marketing

Publicat in Daily Business, luni 25 iunie 2012 ·

Jurnalistilor de la BBC li s-a cerut sa vina cu idei care sa aduca bani companiei, potrivit unui mail intern care a ajuns in presa internationala.

Sefii de la BBC le-au transmis reporterilor sa se gandeasca la diferite strategii care ar putea creste veniturile trustului si sa le prezinte apoi managerilor de department. Mesajul i-a socat pe jurnalistii de la BBC, care sunt ingrijorati ca aceste cerinte ce tin de marketing s-ar putea sa compromita calitatea si standardele editoriale din presa.

In textul transmis prin email celor 2.400 de angajati ai departamentelor BBC Global News si BBC World Service scria ca e “necesar ca de acum sa se exploateze noi oportunitati comerciale, pentru a maximiza valoarea pe care o cream prin munca de jurnalism”, citeaza The Independent.

In prezent, BBC constituie obiectul unei anchete majore a comisiei de supraveghere a media, Ofcom. Compania este acuzata ca ar fi permis ca stirile si alte programe editoriale transmise de BBC World News sa fie influentate din punct de vedere comercial. Drept urmare, BBC a transmis recent intregii lumi, prin intermediul canalelor sale, ca isi cere scuze pentru erorile editoriale grave pe care le-a facut.

Insa problemele financiare ale grupului, survenite in urma unor acorduri privind taxa de licenta, care au dus la reducerea cu 20% a cheltuielilor si la concedierea a 2.000 de angjati, au determinat corporatia sa caute diferite oportunitati de crestere a veniturilor.

Directorul BBC Global News, Peter Horrocks le-a transmis jurnalistilor ca evaluarea carierei lor se va face intr-o oarecare masura si pe baza abilitatii de a genera bani. “Mi-ar placea ca fiecare dintre voi sa isi aduca aportul in realizarea noului scop”, scria el in mesajul trimis pe mail.

Unul dintre angajati afirma ca “un asemenea ordin care ar trebui sa vizeze departa

Articolul in Daily Business >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîțu: „Am fost propus premier de SACRIFICIU, știam asta și m-am retras”

Gandul acum o ora
În cadrul unei ediții transmise live a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache” de la Gândul, Florin Cîțu, fost premier și ministru de Finanțe în Guvernul României, a vorbit despre experiența sa în politică, la cârma Partidului Național Democrat, și

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 51 minute
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum 17 minute
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum o ora
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Primul caz de deces provocat de rabie în România după 13 ani. Bărbat din Iași, ucis de un câine fără stăpân

Mediafax acum o ora
Incidentul s-a petrecut în luna februarie, când bărbatul, tată a trei copii, a fost mușcat de un câine vagabond. Deși se știa că rabia este mortală la om, singurul tratament primit a fost unul cu antibiotice, la recomandarea medicului de familie. Po

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 8 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum 3 ore
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

Video Incendiu uriaș pe amplasamentul Festivalului Tomorrowland. Toată scena principală a fost cuprinsă de flăcări

Adevarul acum o ora
Un incendiu a izbucnit pe locul unde urmează să se desfășoare festivalul Tomorrowland între 18 și 20 iulie.

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 10 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum 3 ore
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

Vremea

București
acum

24°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
Constanta
acum

22°
mie.

21°/35°
joi

19°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

17°/30°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

12°/21°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°