Internaţionalul francez a înjurat un jurnalist de la AFP la sfârşitul meciului pierdut de "cocoşi" în faţa Spaniei, în sferturile Campionatului European. Sursa: REUTERS
Mijlocaşul francez Samir Nasri (24 de ani) şi-a revărsat pe reprezentanţii presei frustrarea cauzată de eliminarea naţionalei ţării sale în sferturile de finală ale Campionatului European din Polonia şi Ucraina.
La sfârşitul meciului pierdut de "cocoşi" în faţa Spaniei, scor 0-2, fotbalistul legitimat la echipa engleză Manchester City l-a înjurat şi l-a insultat pe un jurnalist de la AFP aflat în zona mixtă a stadionului "Donbass Arena", din Doneţk, care a găzduit meciul Spania - Franţa 2-0.
Ziaristul i-a solicitat lui Nasri o reacţie despre partidă, dar jucătorul a refuzat, pe motiv că "presa scrie mereu numai tâmpenii".
Reprezentantul AFP a replicat că nu-l interesează opiniile pe care le are Nasri despre mass-media, iar acest fapt l-a enervat la culme pe internaţionalul francez, care l-a înjurat şi l-a făcut pe jurnalist cum i-a venit la gură.
"Acum poţi scrie că sunt prost educat", a mai spus Samir Nasri.
La acest turneu final, mijlocaşul francez a mai avut un conflict cu un jurnalist de la cotidianul "L’Equipe".
35 de prezenţe
are Nasri în naţionala Franţei, pentru care a marcat 4 goluri
Citiți și: EURO 2012. Spania - Franţa 2-0. Xabi Alonso, "dublă" la meciul cu numărul 100