Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primăria Constanţa, obligată să plătească 13 milioane de euro unei firme italiene

Publicat in Gandul, luni 25 iunie 2012 ·

Primăria Constanţa este obligată să plătească 13 milioane de euro unei firme italiene, banii reprezentând costul unor lucrări de infrastructură făcute de firma respectivă, nu de Primărie, cum era prevăzut în contract, Radu Mazăre spunând însă că există un proces de anulare a contractului respectiv.

Primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, a declarat, luni, în cadrul şedinţei Consiliului Local Constanţa, că procurorii au cerut instanţei anularea contractului încheiat cu firma italiană deoarece ar fi fost realizat cu încălcarea legii, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Ne-am judecat şi ne judecăm cu cei de la Fin.CO.GE.RO de 12 ani. La un moment dat, am făcut plângere penală împotriva fostului primar, a domnului Mihăeşi, şi a celui de la Fin. CO.GE.RO întrucât contractul a fost încheiat fără ca obligaţiile de cheltuială să fi fost votate în Consiliul Local. Procurorul, în baza unei rezoluţii, a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva fostului primar întrucât cauza a fost prescrisă, dar a atacat în civil desfiinţarea contractului pentru că a fost făcut cu încălcarea legii. În prezent, suntem în proces la Braşov pentru desfiinţarea contractului, proces înaintat de instituţia statului român, de Procuratură", a declarat Radu Mazăre.

El a mai spus că o altă instituţie a statului, ANAF, a făcut un control la firma italiană şi a descoperit nereguli, iar în ciuda acestor evidenţe Tribunalul Constanţa a hotărât că Primăria trebuie să plătească 13 milioane de euro societăţii respective.

"ANAF a făcut control acestei firme italiene şi a ajuns la concluzia că societăţile prin care s-au realizat şi la care s-au facturat materialele care ne sunt imputate să fie plătite ca lucrări sunt fictive. Şi ANAF a făcut plângere penală administratorului şi societăţii. În acelaşi timp, Tribunalul Constanţa a decis definitiv şi irevocabil ca oraşul să-i plăte

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Carambol pe Autostrada Soarelui. A fost activat planul roșu de intervenție, iar traficul a fost blocat

HotNews acum o ora
Un accident a avut loc, duminică, pe Autostrada A2, la kilometrul 171, sensul spre București. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție, fiind implicate mai multe mașini. Nu au fost persoane grav rănite, potrivit primelor informații, anunță

Când trece valul de caniculă, care aduce temperaturi de 41 de grade și nopți tropicale. Anunțul unui meteorolog

HotNews acum o ora
Aproape întreaga țară se află sub avertizări meteo de căldură extremă. Luni, aproape tot sudul României se află sub cod roșu de caniculă, fiind anunțate maxime de 41 de grade în timpul zilei și nopți tropicale. Meteorologii au anunțat și când urmeaz

Incendiul de la Chilia s-a reaprins. Flăcările au mistuit deja 1.000 de hectare

HotNews acum 52 minute
Incendiul care a izbucnit sâmbătă în zona localităţii Chilia şi care fusese declarat stins s-a reaprins duminică, iar în zonă a fost solicitat sprijin aerian. În cursul zilei de ieri, suprafața de vegetație uscată și pădure arsă a fost de 1.000 de h

Viktor Orban caută un partener de dialog la Cotroceni. Mesaj către Nicușor Dan: „Avem interese comune în Europa”

Adevarul acum 2 ore
În plin context de reașezare politică în regiune și de tensiuni persistente pe scena europeană, premierul Ungariei, Viktor Orbán, transmite un mesaj către noul președinte al României, Nicușor Dan: este nevoie de un dialog serios și constant între Bu

Preşedintele ÎCCJ, de Ziua Justiţiei: Rămâne pentru mine inexplicabilă apetenţa manifestată uneori în spaţiul public în a stimula societatea împotriva justiţiei

News.ro acum 42 minute
Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), Corina-Alina Corbu, face referire, în mesajul transmis de Ziua Justiţiei, la „momentul dificil” pe care românii îl parcurg, dar şi la atitudini care au ca scop „slăbirea justiţiei prin diminu

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum 5 ore
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Accident grav în Hunedoara. Trei persoane rănite / S-a intervenit cu elicopter SMURD

Mediafax acum 3 ore
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, la faţa locului au fost mobilizate echipaje din cadrul Detaşamentelor Petroşani şi Hunedoara, care au intervenit cu două autospeciale şi două ambulanţe SMURD. În sprijin au venit două ambulanţe al

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 4 ore
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Reportul la Loto 6/49 este de 2,18 milioane euro, iar la Joker de 4,76 milioane euro

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Reportul la Loto 6/49, la categoria I, este de peste 11,05 milioane de lei (peste 2,18 milioane de euro), iar la Joker, la categoria I, se înregistrează un report de peste 24,13 milioane de lei (pest

Incidente la meciul FCSB – CFR Cluj: Petarde, suspiciuni de droguri şi sancţiuni

Mediafax acum o ora
În urma finalei Supercupa României, dintre FCSB şi CFR Cluj, jandarmii au întocmit un act de constatare privind folosirea de materiale pirotehnice, care a fost transmis Poliţiei Capitalei pentru continuarea cercetărilor şi luarea măsurilor legale. A

Vremea

București
acum

32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

30°
dum.

19°/36°
lun.

19°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/34°
Constanta
acum

32°
dum.

19°/32°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

15°/34°
lun.

19°/38°
mar.

17°/35°
mie.

15°/20°
Timisoara
acum

33°
dum.

17°/36°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

13°/21°