Românul Dan Alexandru Dumitru, care a transportat torţa olimpică pe o distanţa de 300 de metri, a fost abordat de o italiancă, chiar în timpul acestei misiuni speciale... Femeia a reuşit să treacă de agenţii de securitate şi a încercat să atingă torţa, sperând că gestul va aduce noroc echipei de fotbal a Italiei. Ea a fost însă dată la o parte de un ofiţer care îl însoţea pe Dan Alexandru Dumitru.
Românul, care a făcut parte dintre cei care au purtat flacăra olimpică, astăzi, pe străzile oraşului englez Leeds, a primit misiunea de a duce această flacără fiind nominalizat de membrii parohiei Sfântul Macarie cel Mare, ca răsplată pentru activitatea sa de voluntariat din ultimii 5 ani, când a participat la numeroase competiţii sportive cu scop caritabil.