Noiembrie 2004. Un scandal dureros zguduia fotbalul românesc. Cel mai valoros jucător al ”naționalei”, Adrian Mutu, fusese dat afară de la Chelsea pentru consum de cocaină și aștepta suspendarea pe care urma să o decidă Federația Engleză de Fotbal. În România, alegerile intraseră pe ultima sută de metri. Premierul de atunci, Adrian Năstase, candidat pentru funcția de președinte, lansează (”pe surse”) o bombă de presă: că ar fi apelat la omologul său britanic, Tony Blair, pentru ca acesta, la rândul lui, să intervină la Federația Engleză în scopul obținerii unei sancțiuni cât mai mici (sau deloc) pentru atacantul român. Informația putea să le pară unora plauzibilă în contextul în care apropierea dintre cei doi prim-miniștri era ”celebră” din perioada privatizării Sidex Galați în favoarea grupului indian Mittal. În ciuda caracterului imoral (cel puțin) al unei asemenea intervenții, era evident că echipa de campanie a lui Năstase miza să câștige simpatia și voturi consistente din partea fanilor lui Mutu și ai echipei naționale de fotbal.

Ex-ministrul Culturii și știrile din sport

În acea perioadă realizam rubricile de știri din sport de la Radio Cluj (parte a serviciului public de radio). Primele grupaje ale zilei se difuzau la orele 6.30 și 7.30 AM. Cel de la 7.30 era urmat de o revistă a presei din publicațiile de sport (nota bene: revista presei generaliste era suspendată pe perioada campaniei electorale atât la televiziunea publică, cât și la radioul public, pentru ca nu cumva redactorii de rubrică ”să scape” sub această acoperire diferite informații mai puțin plăcute guvernanților). După ce am prezentat ”informația” despre așa-zisa intervenție a lui Năstase la Tony Blair în favoarea lui Mutu (care trona pe prima pagină atât în ”ProSport”, cât și în ”Gazeta Sporturilor”), nu m-am putut abține de la un comentariu mai ”de culoare”. Atenționând asupra fa