Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fostul campion naţional la box Artur David a murit în urma unui infarct miocardic

Publicat in Adevarul, luni 25 iunie 2012 ·

Fostul campion naţional la box acuza dureri acute în zona pieptului şi a fost dus la Spitalul Judeţean de Urgenţă, unde medicii i-au acordat primul ajutor. A fost inutil, însă, acesta a decedat duminică seara.

Prietenii şi apropiaţii fostului pugilist sunt în stare de şoc după ce, dumiciă, Artur David, în vârstă de doar 35 de ani, a decedat la spital în urma unui infarct miocardic. El a ajuns aseară la UPU, acuzând dureri acute în zona inimii. Medicii i-au acodat primul ajutor, însă puţin mai târziu, corpul lui a cedat.

Apropiaţii spun că fostul campion avea probleme de sănătate de circa două luni, dar că nu aveau legătură cu ceea ce s-a întâmplat aseară. „Ştiu că avea o tuse care îl deranja. Mi-a cerut nişte medicamente de tuse pentru că nu mai ştia ce sa ia şi îl deranja tare. Nu prea vorbea el despre asta, dar la un moment dat mi-a cerut ceva medicamente pentru tusea aia", spune Carol Jurisznicz, un prieten apropiat al acestuia. „Chestia asta cu infarctul n-o înţeleg. N-are nicio legătură cu tusea", a continuat el.

„A venit ieri după-amiaza în jur de 6.00 la spital în stare destul de gravă, acuza dureri precoriale. A fost internat, dar la scurt timp a decedat. Avea ruptură de valvă aortică şi probabil că se va face autopsie pentru a se stabili cauza decesului", a explicat Radu Dragoş, directorul medical al Sptialului Judeţean de Urgenţă din Baia Mare.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum o ora
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Vicepreședintele CNA solicită demisia ministrului Digitalizării: „A fost la sediul TikTok să discute despre pregătirea alegerilor, fără să informeze autoritățile, fără mandat”

HotNews acum 57 minute
Vicepreședintele Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), Valentin-Alexandru Jucan, i-a cerut miercuri demisia ministrului Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, pe fondul scandalului provocat de promovarea masivă de care a avut p

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 5 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Doi candidați la prezidențiale au cerut CCR anularea turului 1 al alegerilor. Motivele invocate

Libertatea acum 5 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) a primit cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, se arată pe portalul instituției.

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum 3 ore
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

Ancuța Popoviciu, fosta judecătoare din procesul lui Vlad Pascu, a fost suspendată a doua oară pentru abateri disciplinare

HotNews acum 2 ore
Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a dispus, miercuri după-amiază, suspendarea din funcție a judecătoarei Ioana Ancuța Popoviciu, care a judecat inițial dosarul accidentului din localitatea 2 Mai, pentru o perioad

Lamine Yamal a câştigat trofeul Golden Boy 2024. Vicky López primeşte trofeul Golden Girl

News.ro acum o ora
Lamine Yamal, fotbalistul în vârstă de 17 ani a echipei FC Barcelona şi câştigător al premiului Kopa, a primit trofeul Golden Boy 2024 din partea cotidianului italian Tuttosport. Trofeul i se acordă celui mai bun jucător sub 21 de ani din Europa. To

Vicepreşedinte CNA cere demisia ministrului Cercetării: A fost la TikTok să discute despre alegeri

Mediafax acum o ora
„Îi solicit public demisia ministrului Bogdan Ivan de la Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării. Motivul: În cadrul discuţiei avute astăzi (miercuri - n.r.) cu Comisia Europeană, TikTok, ANCOM şi AEP am aflat cu uimire că domnul ministru a

Lasconi: Am fost surprinsă de rezultatul alegerilor

Mediafax acum 55 minute
„Nu avem în fruntea SRI de mai bine de un an un şef, iar SRI, practic, se ocupă de securitatea cibernetică. Şi noi avem o grămadă de creiere minunate în ţara asta, care doar cu asta se ocupă, IT, soft. Nu se poate să nu-ţi dai seama că se întâmple c

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

5°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

4°/5°
sâm.

4°/5°
Constanta
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

2°/7°
joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°