Foto: Thinkstock Primul an din viaţa unui copil este spectaculos din punct de vedere al creşterii şi dezvoltării. Dacă în primele 12 luni de viaţă se adaugă şi experienţa acvatică, atunci aceasta devine o aventură plină de descoperiri interesante. În apă, copilul face mii de experimente de mişcare şi mobilitate şi îşi îmbogăţeşte experienţa senzorială. "De aceea, programele de educaţie acvatică pot fi accesate încă din prima lună de viaţă într-un cabinet special amenajat. Programul este alcătuit din masaj, gimnastică şi hidroterapie. Începând cu vârsta de 4 luni, copilul poate începe şedinţele de activităţi acvatice care se desfăşoară în piscină”, spune Anca Grecu, coordonator programe de educaţie acvatică.
Beneficii
Pentru copiii sub un an, activitatea acvatică este o oportunitate excelentă pentru a creşte şi a se dezvolta fizic armonios într-o perioadă când pentru bebeluşi mişcarea în mediul terestru este dificilă, explică specialistul nostru. Mişcarea în apă este mult uşurată datorită faptului că o mare parte din greutatea corporală este preluată de apă, oferind ocazia bebeluşilor să se mişte în voie.
Pentru copiii mai mari care practică deja înotul, particularităţile efortului în mediul acvatic, poziţia orizontală, presiunea apei asupra cutiei toracice şi greutatea corporală scăzută sunt doar câteva elemente ce ameliorează activitatea aparatului cardiovascular şi a celui respirator.
În activităţile acvatice musculatura corpului este solicitată complex. Activitatea aparatului motric este dinamică, deoarece apa nu oferă un sprijin solid, ceea ce determină creşterea complexităţii mişcărilor, arată Anca Grecu. Fiziologii americani au demonstrat la copii de vârstă mică, practicanţi în mod curent ai înotului, o uşoară creştere a somatotropului (STH). Acest hormon stimulează creşterea oaselor şi sinteza proteică şi, în combinaţie