Adrian Năstase rămâne internat la Spitalul de Urgenţă Floreasca, comisia de evaluare stabilind că un eventual transfer al acestuia poate fi decis doar în urma evaluării medico-legale, fiind astfel înaintate adrese către IGPR şi IML, a anunţat, luni, purtătorul de cuvânt al unităţii, Bogdan Opriţa.
Medicul Bogdan Opriţa a precizat că Adrian Năstase rămâne în Spitalul Floreasca şi, după ce comisia medico-legală va da verdictul, unitatea sanitară se va supune acestuia.
"Comisia de la spital a stabilit că un eventual transfer al pacientului poate fi stabilit doar în urma evaluării medico-legale. În acest sens, am înaintat adrese Poliţiei Române şi Institutului Naţional de Medicină Legală", a spus Bogdan Opriţa.
UPDATE: 16:19 Contestaţia în anulare depusă de avocaţii fostului premier Adrian Năstase, în legătură cu condamnarea acestuia, a primit termen 1 octombrie.
UPDATE: 13:21 Avocatul lui Adrian Năstase, Ion Cazacu, a declarat, luni, că a depus la instanţa supremă o contestaţie în anulare în legătură cu condamnarea lui Adrian Năstase la doi ani de închisoare cu executare în dosarul "Trofeul calităţii".
Ion Cazacu a spus, la ieşirea de la instanţa supremă, că solicitarea a fost depusă şi înregistrată, urmând să fie stabilit un prim termen de judecată.
Avocatul a precizat că la acest moment cererea nu este motivată, fiind indicate judecătorilor doar temeiurile în baza cărora a fost făcută.
UPDATE 12:12 "Având in vedere statulul juridic al pacientului, numai o comisie de la IML va putea stabili dacă Adrian Năstase va putea fi transferat de la Spitalul Floreasca", a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului.
UPDATE 12:06: O comisie specială IML va analiza cazul Năstase, iar luarea unei decizii se va face după ce această comisie va fi ajuns la o concluzie. Până atunci, Adrian Năsta