Un tânăr de 21 de ani, din Constanţa, riscă să ajungă în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv, după ce ar fi provocat un accident rutier mortal. Mai mult decât atât, potrivit unor surse, presupusul autor al accidentului nu are permis de conducere. Pe numele conducătorului auto a fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru ucidere din culpă şi conducerea unui automobil pe drumurile publice fără permis.
În urma cercetărilor specifice, lucrătorii Serviciului Rutier Constanţa au stabilit că Alexandru Ş., de 21 de ani, din Constanţa, a condus un automobil marca Ford, pe DN 3, dinspre Poarta Albă, către Valu lui Traian. Ajuns în localitatea Murfatlar, din cauza neatenţiei în conducere şi a vitezei excesive, susţin oamenii legii, şoferul a pierdut controlul volanului şi a pătruns pe contrasens, unde a lovit o Dacia Logan. În urma accidentului a rezultat decesul la faţa locului a lui Ion Z., de 48 de ani, din Constanţa, şofer al Loganului, şi vătămarea corporală gravă a lui Costel Bogdan T., de 20 de ani. Acesta se află în stare gravă în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, unde a fost internat şi şoferul Fordului. Potrivit unor surse, tânărul care a provocat accidentul se află la un pas de a ajunge în Centrul de Reţinere şi Arest Reventiv, însă cei care vor lua hotărârea sunt poliţiştii de la Rutieră. Un tânăr de 21 de ani, din Constanţa, riscă să ajungă în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv, după ce ar fi provocat un accident rutier mortal. Mai mult decât atât, potrivit unor surse, presupusul autor al accidentului nu are permis de conducere. Pe numele conducătorului auto a fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru ucidere din culpă şi conducerea unui automobil pe drumurile publice fără permis.
În urma cercetărilor specifice, lucrătorii Serviciului Rutier Constanţa au stabilit că Alexandru Ş., de 21 de ani, din Constanţa, a condus u