Prim-ministrul Ponta a plagiat, un alt ministru, al Educaţiei, Ioan Mang, a fost şi el prins cu mâţa în sac. Oare în teza de doctorat a rectorului Universităţii "Dimitrie Cantemir", Corina Dumitrescu, şi ea fost ministru al Educaţiei, ce s-ar mai fi descoperit? Presa relata, cu puţină vreme în urmă, că un sfert dintre parlamentari sunt doctori.
De fapt, suntem o ţară de doctori în orice. Ţara lui dr. Papură-Vodă.
Nu există instituţie bugetară care să nu aibă unul sau doi, aşa, pentru asezonare. De ce? Răspunsul este unul foarte simplu. Toţi primeau în plus 15% din salariu pentru titlul de doctor. Aşa prevedea legea, oamenii făceau orice pentru a obţine titlul, iar sistemul monstruos s-a dezvoltat precum celulele cancerigene. În ceea ce priveşte politicienii, aici lucrurile se schimbă. Pentru ei nu este numai un avantaj financiar, ci un accesoriu "must have", agăţat la reverul costumului Armani sau de poşeta Vuitton. De care, la o adică, dacă au fost prinşi că au plagiat, se pot dispensa uşor, că doar n-au muncit pentru el!
Aşa se face că, în timp, a fi doctor a ajuns să nu mai reprezinte mare lucru. Şi eu sunt doctorand şi de cele mai multe ori chiar evit să fac acest lucru cunoscut. Atâtea persoane îndoielnice au acest titlu, încât mi-e jenă să spun că fac parte din aceeaşi categorie. Şi nu sunt singura. Sunt multe persoane onorabile care au aceeaşi atitudine, deşi pentru titlul respectiv au muncit foarte mult.
Acum se analizează pe toate feţele cum s-a ajuns în situaţia ca o universitate de stat să dea un titlu de doctor pentru o lucrare plagiată. Dar e simplu, aşa era cutuma. La cei care au legături cu mediul politic nu se mai întreabă nimic. Se dă şi gata.
Problema cu doctoratul este o bubă veche. În zeci de ani s-a creat un sistem în care nu intri decât dacă îţi deschide cineva uşa. Acest lucru se întâm
