Fostul tricolor susţine că elevii lui Vicente del Bosque s-au menajat cât au putut de mult în "sfertul" cu anemica formaţie a Franţei, care a fost o cruntă deziluzie.
La meciul cu numărul 100 jucat în naționala Spaniei, Xabi Alonso a bătut de unul singur Franța
Sursa: REUTERS
Echipa naţională de fotbal a Spaniei şi-a respectat statutul de favorită la Euro 2012 şi s-a calificat fără emoţii în semifinalele competiţiei.
În sferturile de finală, reprezentativa pregătită de Vicente del Bosque a învins cu 2-0 Franţa, sâmbătă seară, la Doneţk, la capătul unui meci pe care l-a controlat din primul şi până în ultimul minut.
"După Olanda, Franţa e marea decepţie"
Ambele goluri ale ibericilor au fost marcate de Xabi Alonso, în minutele 19 şi 90+1, ultima dată din penalty.
Mijlocaşul legitimat la Real Madrid (campioana en titre a Spaniei) şi-a făcut un frumos cadou la meciul cu numărul 100 disputat în naţionala ţării sale, pe care l-a bifat împotriva Franţei. De partea cealaltă, reprezentativa "cocoşilor" a dezamăgit crunt în "sfertul cu Spania. Pe tot parcursul întâlnirii, trupa pregătită de Laurent Blanc a reuşit să tragă doar un singur şut pe spaţiul porţii apărate de Iker Casillas!
Aflat ieri la Valencia, unde a urmărit Marele Premiu al Europei la Formula 1, fostul internaţional român Gheorghe Craioveanu s-a declarat dezamăgit de faptul că partida dintre Spania şi Franţa n-a fost una spectaculoasă.
"Nu a fost un meci frumos, aşa cum m-aş fi aşteptat. Spania a forţat doar atât cât a trebuit pentru a câştiga, iar Franţa n-a jucat nimic. Chiar nu înţeleg ce s-a întâmplat cu francezii, de ce au avut o prestaţie atât de palidă! Probabil că au fost măcinaţi de conflictele din vestiarul lor, pentru că altă explicaţie n-am. După Olanda, Franţa este marea decepţie de la Euro 2012", ne-