Când a discutat despre Iniţiativa de Centru Dreapta şi implicit şi despre Marea Alianţă anti-USL, Cristian Preda a făcut o aluzie la CDR. Explicaţia completă se află aici – punctele relevante fiind:
1. “Un bloc politic de stânga trebuie să aibă în faţă unul de dreapta”.
2. “Apariţia CDR a fost stimulată de pasiunea anticomunistă. Acum, e vorba despre ceea ce MRU rezuma ieri cu ajutorul formulei: nu vrem socialism în România”.
Domnul Cristian Preda este un fin cunoscător al subiectului, dar cred că a căzut într-o capcană. În mod evident liderii CDR erau anticomunişti şi de dreapta. Votanţii CDR, însă, sunt un grup mult mai dificil de caracterizat. Necunoaşterea motivelor pentru care ei au decis să se alăture CDR a avut efecte fatale pentru Convenţie în 2000. Eroarea este pe cale să fie repetată la o scară ceva mai redusă.
1. La rece despre performanţele electorale ale CDR
Convenţia Democratică Română a participat la alegerile din 1992, ocupând locul doi cu 20% din voturi.
Patru ani mai târziu, CDR a obţinut 30% din voturile exprimate. A ocupat locul întâi şi a reuşit să-şi împingă candidatul la alegerile prezidenţiale spre victorie. CDR, ediţia 1996, nu a fost un titan electoral:
- Niciodată după aceea locul 1 n-a mai fost obţinut cu atât de puţine procente.
- USL a obţinut la localele de acum câteva săptămâni cu aproape un milion de voturi mai mult decât CDR în 1996, în contextul în care acum au venit la vot cu trei milioane de persoane mai puţin decât atunci.
- La niciunul din cele trei scrutine la care a participat, CDR nu a obţinut mai multe voturi decât cele două ramuri ale Frontului Salvării Naţionale puse împreună (FDSN+FSN în 1992, PDSR+USD în 1996, PDSR+PD în 2000).
Luând în calcul aceste informaţii, pare rezonabil să gândim că electoratul CDR era unul semnificativ, dar limitat numeric datorită viziunii